Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pod luat de ape în Mehedinţi

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 17 decembrie 2008 ·

Podul provizoriu care face legătura între localitatea Cerneţi şi Drobeta Turnu Severin a cedat luni după-amiază din cauza precipitaţiilor abundente care au căzut în ultimele zile. Un sat a rămas izolat, iar circulaţia a fost deviată prin comuna Şimian, pe DJ 607 A, după ce apele râului Topolniţa au luat podul ce face legătura între Cerneţi şi Severin. Oamenii sunt nevoiţi să ocolească cinci kilometri ca să ajungă în oraş. Podul provizoriu, care este făcut din lemn, este distrus de la inundaţiile din 1999 şi de atunci nimeni nu l-a mai consolidat, iar la fiecare ploaie mai puternică acesta cedează. Pentru ca apa să nu ajungă şi la case, oamenii au anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Pompierii au monitorizat zona şi au anunţat imediat conducerea Consiliului Judeţean Mehedinţi pentru a lua măsuri. „Luni, la ora 15.55, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Drobeta’ a fost informat că, pe DJ 607 A, în localitatea Cerneţi - comuna Şimian, podul provizoriu de peste râul Topolniţa a fost inundat, ca urmare a acumulărilor de precipitaţii şi resturi vegetale. Circulaţia a fost deviată pe rute ocolitoare prin localitatea Şimian. Se monitorizează evenimentul, până la retragerea apelor, refacerea infrastructurii podului provizoriu şi reluarea traficului. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Drobeta’ a luat măsuri de informare a Consiliului Judeţean, IPJ Mehedinţi, a consiliului local al comunei Şimian şi a populaţiei despre evenimentul produs“, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU „Drobeta“, Ramona Nistor. În două săptămâni, începe construcţia podului Oamenii sunt revoltaţi de ceea ce se întâmplă de fiecare dată când plouă şi spun că, în campanie, podul de peste Topolniţa este principalul subiect electoral. „Aşa se întâmplă de fiecare dată când plouă. Vine apa mare şi îl ia cu totul. Toţi ne mint că o să facă podul şi după ce ajung acolo, sus, nu îşi mai

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Detașări bizare la MAE. Oana Țoiu: „Grădinița Bobocel, comuna Moș Ion Roată… Ne uităm cu surprindere”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a declarat duminică, în legătură cu „sinecuriştii” din ministere şi companii de stat din România, că aceasta este o temă veche, cunoscută de mult timp, „chiar şi de zece ani”. Demnitarul a dezvăluit că la MAE

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 10 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°