Evenimentul organizat de fosta elevă a artistei va avea loc în această seară, pe scena din Espacio Niram Bar & Lounge din Madrid. Susţinut de cântăreaţa de jazz Cristina Vlaşin, stabilită în Spania, concertul cuprinde un program cu piese de jazz din repertoriul internaţional, dar şi tango, swing sau blues. Pe scenă va fi prezent şi argentinianul Nacho Camara, care o va acompania pe româncă la pian.
Este cea de-a doua reprezentare a concertului dedicat memoriei Ancăi Parghel, primul fiind organizat pe 10 decembrie. Acesta va începe în această seară, la ora 22, la Espacio Niram Bar & Lounge din strada Independencia Nº2, 28013, Madrid, Metro Opera, Plaza Isabel II.
Espacio Niram este un concept inovator de prezentare a evenimentelor culturale. Printre artişti români din diaspora implicaţi în acest proiect sunt Romeo Niram (pictor), Gelu Vlaşin (scriitor), Bogdan Ater (fotograf), Mario Barangea (doctorand în filozofie), Dan Caragea (critic şi eseist), Simion Doru Cristea (doctor în filologie), Rareş Stejar Naghiu Bărbulescu (director revista "Niram Art").
Cristina Vlaşin, licenţiată la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, mai este implicată în concerte de muzică şi poezie, "Poetry Performance", susţinute în diferite locaţii din România şi din Spania (Bucureşti, Bistriţa, Craiova, Colmenar Viejo, Pedro Muñoz, Velilla de San Antonio, Coslada, Torrejon de Ardoz, Villanueva de Pardillo).
Mai multe detalii aici.
CITIŢI ŞI:
A murit Anca Parghel
Anca Parghel, învinsă de cancer