Becali a greşit iar: nu trebuia să se întrerupă din oierit şi nu trebuia să se apuce de fotbal
Confuzia a adus fotbalul românesc de club în saivanul rezervat bipedelor prost dotate pentru jocul cu mingea. Dacă are impresia că Steaua în varianta Becali ‘a adus 7 cluburi româneşti în Europa’, marele oier recidivist se înşală. Un calcul mult mai la îndemînă ar trebui să lămurească rolul Stelei în dispariţia echipelor româneşti de club din Liga Campionilor. Cu siguranţă, implozia nu poate fi explicată de cele 4 puncte adunate de CFR Cluj.
Nu mă interesează succesul Stelei. Mă interesează, în schimb, alte două lucruri, cumva mai importante şi vădit inaccesibile lui Becali: decenţa fotbalului jucat de Steaua şi bunul simţ minim în management-ul românesc. Prima temă e demult uitată sub declaraţiile ruginite cu care Becali întîmpină orice: un egal scremut, un triumf la Vaslui sau o un dezastru în umbra Fiorentinei. A doua temă e practic distrusă de practicile nesancţioante ale lui Becali, în calitate de patron al clubului, al Federaţiei, al Codului Penal, al DNA-ului şi al întregului sistem legal din România. Aici meritele sînt împărţite. Statul şi instituţiile s-au făcut saltea şi apoi preş sub pasul marelui patron. Partea lui Becali e, însă, fecundă şi plină de anarhie veselă. Dorinel Munteanu dat afară după 8 meciuri şi înlocuit la telefon de Lăcătuş, primul concediat sub listă, e o ispravă penibilă. Din păcate, e şi un model.
Nu e nimic de înţeles în impostura gureşă a lui Becali, dar tocmai acest gen de exhibiţionism anapoda explică misterul lipsei generale de randament al jocurilor sportive, economice şi politice de prin partea locului. Cu Becali înrămat între modelele şi sfătuitorii tv ai naţiei, orice devine posibil, mai bine zis orice nerozie devine legea pămîntului. Ministerul Inepţiei ajuns sub Becali principala agenţie executivă
