A pornit cu stângu’ prin retragerea lui Stolojan la doar cinci zile după ce fusese desemnat premier. A fost, fără îndoială, o lovitură serioasă dată imaginii lui Traian Băsescu, pentru prima dată prins, cel puţin asta e percepţia majoritară, pe picior greşit. Dar şi PD-L, care, după ce a avut de înfruntat, şi încă are, reacţiile negative din zona nucleului dur al propriului electorat pentru pactul cu „dracu’“ pesedist, acum apare şi măcinat de conflicte interne. Nici imaginea lui Traian Băsescu şi nici a partidului său de suflet nu sunt lucrurile care contează cu adevărat când ne gândim la ce urmează să se întâmple, ci guvernarea efectivă a României. Avem deja regulamentul de funcţionare a coaliţiei PD-L - PSD+PC dar, începând de ieri, şi programul propriu-zis de guvernare. Iată primele concluzii personale. Regulamentul de funcţionare a coaliţiei pare conceput în aşa fel încât alianţa dintre cele două formaţiuni, PD-L şi PSD+PC, să poată fi ruptă în orice moment fără prea mare bătaie de cap. El instituie un soi de lanţ al slăbiciunilor. Concret, toate deciziile, spune regulamentul, se iau prin consens. Dacă acesta nu există la nivel local în aşa-numitele Birouri Politice de Coordonare Judeţene (BPCJ), decizia „urcă“ la nivelul superior, în Biroul Politic Coordonator Central (BPCC). Dacă nici aici nu există consens, ultimul cuvânt îl au preşedinţii celor două partide, PD-L şi PSD, întruniţi în Colegiul Preşedinţilor. Aici, evident, decizia se ia tot prin consens. Întrebare. Dacă Emil Boc şi Mircea Geoană nu ajung la consens, ce se întâmplă? Regulamentul nu ne spune nimic. Aşadar, Dumnezeu cu mila! Dacă Boc şi Geoană se înţeleg, coaliţia are şanse să meargă mai departe, dacă nu, nu. (continuare în pag. 3)

Dar, marea problemă e în altă parte. Imaginaţi-vă ce înseamnă consens când fiecare structură de decizie e compusă din peste zece persoane, din cele trei partide