Potrivit companiei Opus Land Development, dezvoltatorii proiectului Cosmopolis, primele trei luni ale anului 2009 vor fi marcate de o stagnare a vanzarilor, insa din a doua jumatate a anului viitor piata imobiliara locala isi va reveni. „Desi ne asteptam ca in primele trei luni ale anului viitor sa avem o stagnare a vanzarilor, date fiind schimbarile pe care le traversam cat si inceputului de an, credem ca din a doua jumatate a anului lucrurile se vor aseza pe piata”, a declarat Mur
Potrivit companiei Opus Land Development, dezvoltatorii proiectului Cosmopolis, primele trei luni ale anului 2009 vor fi marcate de o stagnare a vanzarilor, insa din a doua jumatate a anului viitor piata imobiliara locala isi va reveni.
„Desi ne asteptam ca in primele trei luni ale anului viitor sa avem o stagnare a vanzarilor, date fiind schimbarile pe care le traversam cat si inceputului de an, credem ca din a doua jumatate a anului lucrurile se vor aseza pe piata”, a declarat Murat Kavurga, Director General Opus Land Development.
Acesta a mai anuntat ca lucrarile pentru proiectul Cosmopolis isi continua cursul, compania neavand in plan sa modificie preturile in viitor. „Cosmopolis continua lucrarile de constructie. Este un angajament de lunga durata, fazele de constructie desfasurandu-se pe o perioada de cel putin 7 ani”, a mai spus Murat Kavurga.
Potrivit dezvoltatorului, una dintre cele mai evidente realizari este finalizarea primei faze de constructie, cu 8 luni in avans fata de planul stabilit la inceputul proiectului. Astfel in luna decembrie 2008 au inceput livrarile celor 565 de apartamente, dintre care 36 de blocuri si 8 vile. Proprietarii locuintelor Cosmopolis vor lua in primire spatiile treptat pana in martie 2009, cand toate lucrarile de amenajare vor fi incheiate.
Pentru a doua faza, termenul de predare anuntat a fost luna martie 2010, dar a