TRUCURI PENTRU PĂRINŢI. Ideale sunt rafturile înalte, cu multe poliţe, şi sacii agăţaţi de tavan. Sursa: IKEA
Sărbătorile de Iarnă aduc de obicei multe cadouri, iar în cazul copiilor majoritatea darurilor sunt de fapt jucării. Dacă sunteţi deja asaltaţi de mulţimea de păpuşi sau maşinuţe şi vă gândiţi cu groază că acestea ar putea deveni chiar şi mai numeroase în următoarele zile, este cazul să găsiţi cele mai potrivite soluţii pentru a le depozita.
Cele mai potrivite sunt spaţiile orientate pe verticală, cele agăţate de tavan şi cutiile care pot fi depozitate una peste alta fără a exista pericolul de a se prăbuşi.
Coşuri, saci, cutii şi rafturi
Magazinele de mobilă şi accesorii oferă o întreagă diversitate de spaţii de depozitare speciale sau care pot fi adaptate, pentru jucării. Cel mai des întâlnite sunt rafturile cât mai înalte şi cutiile din plastic sau din lemn. Pentru cele dintâi se recomandă o asigurare specială, de obicei prin prinderea lor de perete, iar când vreţi să cumpăraţi cutii aveţi mare grijă ca acestea să fie speciale pentru camera copiilor. În cazul în care cutia este din lemn sau din plastic, are capac şi este destul de mare pentru ca micuţului să-i treacă prin cap să se ascundă în ea, ar fi bine să cumpăraţi în mod obligatoriu una cu găuri de ventilare. Normele internaţionale de siguranţă acordă o mare importanţă produselor pentru copii, iar asfixierea este unul dintre cele mai comune accidente.
Pentru ca micuţii să fie motivaţi să păstreze ordinea în propria cameră, este recomandat ca spaţiile de depozitare să aibă desenate personaje din filmele de desene animate preferate, dar şi cutiile transparente, cu pereţi prin care poţi vedea ce se află înăuntru, sunt foarte eficiente.
O altă soluţie potrivită pentru jucării este reprezentată de sacii textili, care se lasă pe