Voltaire spunea: „In prima jumatate a vietii, ne sacrificam sanatatea ca sa castigam bani. In a doua jumatate, dam banii ca sa ne recastigam sanatatea”. Cati bani cheltuiti pe sanatatea de toate zilele: asigurare obligatorie, vizita la doctor, medicamente necompensate, vitamine? Cati bani pe dinti, masaje pentru dureri de spate si ochelari pentru ochii obositi de computer? Cati pentru spitalizare, slabit, alimente sanatoase, fitness de fite sau de eliminare a stress-ului cotidian? In Germania, anual se aduna cateva mii de euro pe cap de pacient. Merita cheltuiala, sau am cazut, fiecare dintre noi si pe nesimtite, in plasa vampirilor de pe „piata sanatatii”?
O piata de acaparat
Multa vreme, sistemul sanitar a fost un domeniu de stat. Acum, se vorbeste de „privatizare”, ca nucleu al reformei sanatatii in Germania. Privatizarea ar urma sa stimuleze competitia, sa reduca costurile, sa amelioreze tratamentul pacientilor. Din ce in ce mai frecvent si cu un ochi atintit asupra alegerilor parlamentare din 2009, politicienii germani reclama reforma sistemului sanitar.
Lobby-ul reformei il fac insa furnizorii acestui sistem: marile concerne medicale, farmaceutice, dar si industria de echipamente medicale si o parte a celei alimentare. Acestia pandesc completa liberalizare a „pietii sanatatii”, o piata cu enorm potential si 80 de milioane de clienti, doar in Germania.
90% din populatia Germaniei are asigurare de sanatate, pentru angajati si familiile lor ea este obligatorie. 9% din populatie se asigura privat. Sistemul de sanatate german contribuie cu 10,7% la PIB, este unul dintre cele mai scumpe din lume. Intre 2.000 si 3.000 de euro il costa pe cetateanul obisnuit, sanatatea sa anuala. 4,2 milioane de oameni lucreaza in „economia sanatatii” germane, care cuprinde nu doar sistemul sanitar propriu-zis, ci si oferta de lux: wellness, fitne