Doar doua din cele cinci previziuni lansate de Ziarul Financiar la inceputul anului 2008 privind piata de energie s-au indeplinit. Nuclearelectrica nu s-a listat la Bursa, finantarile pentru investitiile necesare in complexurile energetice nu s-au obtinut, iar efectul liberalizarii pietei de energie si de gaze naturale a fost zero.
In schimb, barilul de petrol a ajuns aproape de nivelul de 150 de dolari, iar statul a continuat privatizarile in ciuda lansarii proiectului companiei energetice integrate. Termoelectrica a atras de partea sa cele mai mari grupuri energetice europene dispuse sa investeasca in total circa 2 miliarde de euro pentru ridicarea de la zero a 1.600 MW de capacitate instalata. Acestia sunt primii pasi in spargerea monopolului de stat in producerea de energie electrica.
La inceputul anului 2008 era data ca sigura listarea Nuclearelectrica la Bursa de la Bucuresti, procedura care ar fi trebuit sa fie urmata la scurt timp de listarea Romgaz, poate Hidroelectrica, si in mod sigur inca 10% din Transelectrica. Criza a venit, a prabusit toate marile burse la nivel global, cea de la Bucuresti neavand cum sa scape, iar aceste listari au ramas doar pe hartie. S-ar putea sa ramana la fel si in 2009, tinand cont de volatilitatea care caracterizeaza pietele bursiere la nivel global.
Un alt pariu al anului 2008 a fost facut pe pretul barilului si cel mai curajos dintre acestea, facut de omul de afaceri Dinu Patriciu, CEO-ul grupului petrolier Rompetrol, ducea pretul barilului la 150-200 de dolari, in contextul in care la inceputul anului titeiul d-abia ajungea la pragul psihologic de 100 de dolari. A fost un pariu privit cu multa suspiciune la acea vreme, dar au lipsit doar 3 dolari pentru ca in iulie anul acesta titeiul sa ajunga la 150 de dolari. De atunci, aurul negru a ajuns si la pragul de 40 de dolari, majoritatea jucatorilor sp