Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oana Zăvoranu: „O mamă denaturată şi doi taţi senzaţionali“

Publicat in Adevarul, miercuri 17 decembrie 2008 ·

Oana Zăvoranu spune că a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a stopa problemele din familie. Îşi continuă viaţa cu procesele împotriva mamei ei, cu proiecte în film şi muzică. Este fericită cu Pepe şi spune că tot ce i se întâmplă rău este preţul plătit pentru tot binele. Adevărul: De ce ai stat ascunsă în ultima vreme?

Oana Zăvoranu : Pregătesc ceva, despre care nu vreau să vorbesc în avans, pentru că am vorbit de multe ori în avans şi întâmplarea a făcut să se amâne sau să nu se întâmple, aşa că până în ianuarie, când ar trebui să se întâmple, nu vreau să discut despre asta. Este vorba de două proiecte profesionale.

Filmul „Răzbunarea Oanei” este unul dintre ele?

Da, nu am renunţat la el. O să vedeţi.

Ce se mai întâmplă cu procesul pe care voiai să-l intentezi lui Lazarov după ce te-a dat el în judecată?

Procesul cu Lazarov este un proces aberant, de care râde toată lumea. Vrea două milioane de euro, ceea ce e o obrăznicie, procurorii l-au trimis la culcare.

Urma să-l dau în judecată, nu am făcut-o pentru că vreau să le iau pe rând. Deocamdată primordiale pentru mine sunt cele două procese pe care le am cu mama mea.

Ce faci dacă decizia îţi este nefavorabilă?

Nu am nicio problemă, pentru că am deja început de proces penal împotriva mamei mele, pentru că ea se încadrează foarte bine la înşelătorie. Eu nu mă feresc, nu consider nici măcar tristă situaţia, am trecut de faza respectivă.

Eu sunt o tipă foarte luptătoare şi mai ales când ştiu că nu am de ce să regret, când mă ştiu cu conştiinţa împăcată, pentru că am făcut tot posibilul să nu se ajungă aici. Din moment ce am ajuns la un proces penal, e clar că sentimentele nu mai există, este o pură afacere.

E adevărat că urmează să joci într-un episod din „Regina”? @

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 8 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Trump avertizează că al treilea război mondial nu este „aşa departe”, dar spune că nu se va întâmpla în timpul preşedinţiei sale

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „al treilea război mondial” nu este „aşa departe”, dar a spus că atât timp cât el este

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 9 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 14 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 7 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Sorana Cîrstea a învins-o pe jucătoarea de pe locul 9 mondial şi este în sferturi la Dubai

News.ro acum 9 ore
Sorana Cîrstea, locul 89 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai, trecând în optimi de americanca Emma Navarro, locul 9 WTA şi cap de serie 8. Pentru Cîrstea a fost al doilea meci de mier

DN1, lățit la trei benzi între Aeroportul Otopeni și Centura Capitalei. Când încep lucrările

Wall-Street.ro acum 13 ore
DN1 urmează să fie lățit pe o secțiune de 2,4 kilometri, între Aeroportul Henri Coandă Otopeni și Centura Capitalei. Cristian Pistol, director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis că s-au depus

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 13 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-9°
joi

-10°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-10°/-1°
Iasi
acum

-2°
joi

-3°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-10°
joi

-10°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-10°
joi

-10°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/6°