În povarna din Rucăr, Gogu Pârnuţă se-ndeamnă la lucru. "Hai să-ncărcăm, băiatule, hai să-ncărcăm!", spune el. "Da, nea Gogule", i se răspunde. "Dă-mi borhot! Eu mă sui aici, sus, să desfac." Şi-atunci tânărul îi dă, rând pe rând, găleţile cu borhot. "S-a umplut cazanul?", îl întreabă apoi pe bătrân.
"Ajunge, nu-mi mai da." Bătrânul coboară şi împreună încep să facă focul. Cel mai nevârstnic dă apoi la manivelă, în vreme ce proprietarul povernei stă la sfat cu proprietarul rachiului. Cam după o juma’ de ceas începe să curgă.
"Prima dată curge ce e mai tare, aburul ăla care vine... Când aburul dă în apă rece se formează lichidul, iar lichidul e rachiul", ne desluşeşte nea Gogu. Apoi îl îmbie pe cel de-a venit cu borhotul: "Dom’le, încearcă!". Ia cănuţa plină cu rachiu şi gustă. Ce rămâne aruncă în foc. Dacă-i rachiu bun, marfă curată, face flacără mare. Dacă ia foc, înseamnă că are tărie alcoolică. Atunci, "proprietarul rachiului" se ridică: "Gata! Cât îmi iei? Plătesc!". "500.000 ori cinci kile de rachiu!"
CUM SE FACE RACHIUL?
Îl ascult pe nea Gogu Pârnuţă, în povarna luminată de flăcările de la vatra cazanului. Îmi spune cum se face rachiul.
"S-o iau de când se coc prunele. Prunele se coc în timpul verii. Începând cu luna septembrie se culeg, se bagă în nişte butii şi acolo se lasă de fermentează. Fermentaţia durează de la două la şase luni. La cele culese vara durează mai puţin. Pe cele de vară, dacă le-ai cules în septembrie, în octombrie le poţi face. Cum ştii când e fermentată? Are zeama acră şi se ia de pe sâmbure. Atunci poţi să fabrici ţuica. Dacă ai cules prunele verzi şi nu sunt coapte, rachiul iese acru. Ca să afli când sunt la maturitate, prima dată scuturi copacul şi le iei, iar la două săptămâni te duci înapoi şi le scuturi cu o prăjină ca să cadă toate. Dacă le iei verzi, nu au dulceaţă şi nu se desfac
