Comunicarea la distanţă a fost dintotdeauna un excelent prilej de manifestare a inventivităţii şi s-a făcut, ca atare, prin mijloace tot mai ingenioase, mai curioase şi sofisticate.

Ieri. De-a lungul vremii, veştile au fost transmise de mesageri, crainici, soli, curieri tereştri sau înaripaţi şi semnalate prin trâmbe de fum, flăcări înalte, bătăi de tobe, fanioane şi semafoare.

azi.  Odată cu telefonia mobilă, s-a născut un nou tip de comunicare şi, mai ales, un nou personaj – scriitorul de mesaje scurte. Îl întâlnim pretutindeni, în oraş sau în mijlocul naturii, în spaţii publice sau, vai, în trafic, compunând - dezinvolt sau stingher, surescitat sau detaşat, cufundat în efort creator – inepuizabile mesaje scurte.

Există scriitori de SMS expeditivi, dactilografici, la obiect şi economi, care transmit, din mers, mesaje monosilabice. Sau cei căzniţi, care scriu, concentraţi peste măsură, SMS-uri ininteligibile. Şi cei prolifici, la care gestul tastării antrenează tot corpul într-un balans inspirat, care compun, cu aplomb de pianist, secvenţe lungi, texte-conversaţie.

Nu lipseşte nici viciosul, exhibiţionistul care tastează nonşalant, nestingherit de public, oriunde s-ar afla, la masă, în vizită sau în timp ce-i vorbeşti.

Comunici prin SMS ceea ce n-ai spune prin viu grai şi scrii, într-un SMS, ceea ce n-ai apuca, altminteri, să scrii. Este vorba, totuşi, de un mic efort creator, de o expunere minusculă de gânduri, stări, dorinţe, nu cu totul lipsită de riscuri; cum ar fi, să nu ţi se răspundă. Victima unei atare frustrări devine telefonul – mesager nevolnic al panseurilor tale.

Maltratat, el sfârşeşte izbit de pereţi sau azvârlit după ingratul destinatar, care n-a catadicsit să răspundă sensibilelor dumitale strădanii.

Victima unei atare frustrări devine telefonul