Compania suedeză de sisteme de securitate auto Autoliv a decis sistarea temporară a producţiei la cele două fabrici pe care le deţine în România, la Braşov şi la Lugoj.
De altfel, la fabrica din Braşov producţia a fost oprită încă de luni, iar fabrica din Lugoj va fi oprită de azi, urmând ca cele două fabrici să îşi reia producţia pe 5 ianuarie. Ionel Fierbinţeanu, directorul Autoliv România, spune că programul fabricilor a fost orientat în funcţie de cerere. „La Lugoj producem pentru unii clienţi importanţi, din partea cărora avem cerere, dar vom sista producţia miercuri, iar la Braşov am oprit luni activitatea, urmând să o reluăm pe 5 ianuarie”, a explicat acesta.
El a mai spus că toţi angajaţii Autoliv din România au contracte de muncă permanente şi că firma nu va apela la concedieri. „Deocamdată am îngheţat angajările. Alături de cei 2.500 de angajaţi, din care 1.600 numai la Braşov, pe care îi avem în prezent, trebuia să mai recrutăm 300 de persoane, dar am renunţat la acest plan. Concedierile sunt ultima măsură la care ne gândim, deoarece am investit mult în oamenii noştri. Slaba calificare necesită până la doi ani de pregătire suplimentară a fiecărui angajat şi am alocat mulţi bani pentru asta”, a explicat Fierbinţeanu. „Totuşi, nu vreau să se înţeleagă că suntem o victimă a crizei financiare. Noi facem aceste pauze de sărbători în fiecare an”, a explicat sursa citată.
În ceea ce priveşte criza financiară, Fierbinţeanu se aşteaptă ca aceasta să escaladeze în perioada următoare, aşteptându-se la un vârf în lunile ianuarie – martie ale anului viitor. Compania suedeză Autoliv a anunţat că se aşteaptă la o scădere a vânzărilor cu 30% pe ultimul trimestru al acestui an, ca urmare a scăderii producţiei de autovehicule la nivel mondial.
Pentru anul în curs, conducerea grupului estimează vânzări cu 5% mai mici faţă de anul trecut, după ce an