Echipa naţională a Spaniei, câştigătoarea Campionatului European, organizat în această vară în Austria şi Elveţia, va închiea anul 2008 pe prima poziţie în clasamentul FIFA, cu 1663 de puncte acumulate. Sursa: EPA
Cu 16 victorii, din care una după executarea loviturilor de depatrajare, din 16 partide disputate în 2008, Spania este de asemenea echipa care a obţinut cele mai multe puncte în ierarhia FIFA - 314.
România va încheia anul 2008 pe poziţia a 21-a în clasamentul FIFA (858 de puncte), cu opt locuri mai jos decât la începutul anului. Cea mai bună poziţie a naţionalei României în 2008 a fost atinsă în luna august, când elevii lui Victor Piţurcă azu ocupat locul 11.
Cea mai bine clasată adversară a României în preliminariile Cupei Modiale din Africa de Sud, în 2010, este echipa Franţei, locul 11, urmată de Serbia, locul 30, Lituania, locul 51, Austria, locul 92, şi Insulele Faroe, locul 184.
Muntenegru a câştigat 245 de puncte în 2008 şi a urcat 60 de poziţii în clasament, cea mai mare ascensiune a anului, până pe locul 112.