Fără vreo legătură cu problematica distinctă, a flotei româneşti, două submarine au ieşit în ultimii ani din apele teritoriale ale poeziei autohtone.

Primul a fost „Submarinul erotic“ (2005) al lui Emil Brumaru, vehicul ideal pentru a scoate la suprafaţă fantasmele cunoscutului poet. Al doilea, „Submarinul iertat“, a apărut doi ani mai târziu, fiind lansat în larg de către Ruxandra Cesereanu şi Andrei Codrescu.

Acţiunea duetului româno-american are de la bun început ceva iniţiatic. Volumul, editat la Brumar în condiţii grafice excepţionale, a fost scos într-un tiraj limitat, de 150 de exemplare. El se sustrage astfel jocului pieţei editoriale: oferta fiind voit mică şi nesatisfăcătoare, cererea va fi obişnuită, dar nesatisfăcută…

Deschizând cartea, plonjăm într-un lung poem secvenţial, cântat la patru mâini şi gândit ca un dialog tensionat. Submarinul din titlu nu e un element de legătură şi un transportor pe care cei doi poeţi să şi-l trimită unul altuia, cu mesaje explicite ori subliminale. Este un obiect ambiguu, cu funcţii multiple şi un „ce“ omenesc. Prima sugestie e de iubire imposibilă, făcută să se ascundă şi să se exhibe totodată în poezie. Dar a doua, şi cea mai profundă, e aceea de revelator şi multiplicator al intensei experienţe lirice.

Volumul comun devine o scenă pe care se înfruntă două viziuni diferite asupra poeziei. Nu asistăm însă la un turnir de conceptualizări. Explicaţia e dată odată cu demonstraţia. De aceea lecţiile predate, cu fandări şi eschive, atacuri şi contraofensive, sunt pasionante: „shit a izbucnit atunci beatnikul/ fără ironie viaţa ar fi o desuetă prăvălie/ fetiţo ia aminte la ce-ţi spun acum binevoitor şi deloc răstălmă citor/ ce vrei tu din prăvălia asta nefastă/ sunt dantele panglici mătăsuri curele/ eu vreau în schimb altceva vreau doar cuvintele limpezi/ căzute direct din stel