În cadrul Galei baschetului românesc, ce a avut loc luni seara la Hotelul Intercontinental din Bucureşti, antrenorul principal al formaţiei braşovene de baschet masculin, Dan Calancea, a primit distincţia de „Cel mai bun antrenor român” pe anul în curs. Distincţia vine ca un corolar al activităţii valorosului tehnician de sub Tâmpa, care a dus echipa, cu două etape înainte de încheierea turului, pe locul III al primului eşalon. Acest loc vine în condiţiile în care formaţia pe care o pregăteşte evoluează pe trei fronturi: campionat, Cupa României (unde s-a calificat în optimile competiţiei) şi Liga Balcanică, unde are şanse de a se califica în play-off. Ţinem să felicităm performanţa lui Dan Calancea şi să-i urăm noi succese pe viitor cu echipele din baschetul de sub Tâmpa.
Formaţia antrenată de Dan Ca-lancea a avut un parcurs linear, reu-şind să ţină piept unor formaţii puternice, atât în campionat, cât şi în liga balcanică. În cadrul Galei baschetului românesc, ce a avut loc luni seara la Hotelul Intercontinental din Bucureşti, antrenorul principal al formaţiei braşovene de baschet masculin, Dan Calancea, a primit distincţia de „Cel mai bun antrenor român” pe anul în curs. Distincţia vine ca un corolar al activităţii valorosului tehnician de sub Tâmpa, care a dus echipa, cu două etape înainte de încheierea turului, pe locul III al primului eşalon. Acest loc vine în condiţiile în care formaţia pe care o pregăteşte evoluează pe trei fronturi: campionat, Cupa României (unde s-a calificat în optimile competiţiei) şi Liga Balcanică, unde are şanse de a se califica în play-off. Ţinem să felicităm performanţa lui Dan Calancea şi să-i urăm noi succese pe viitor cu echipele din baschetul de sub Tâmpa.
Formaţia antrenată de Dan Ca-lancea a avut un parcurs linear, reu-şind să ţină piept unor formaţii puternice, atât în campionat, cât şi în liga balcanică.