Radu Mazăre şi-a pus în cap să construiască patru parcări supraetajate, să mai facă nişte Ţări ale Piticilor şi câteva foişoare pentru pensionari, dar şi să continue distracţiile văratice din Mamaia
Aleşii locali vor vota astăzi bugetul oraşului pentru anul viitor. Aceasta este prima formă a vistieriei municipale, pentru că, aşa cum suntem deja obişnuiţi, rectificările vor fi la ordinea zilei pe întreg parcursul lui 2009.
Dacă în 2008 veniturile estimate ale oraşului, egale cu cheltuielile, valorau 433.912 mii lei, anul viitor suma a crescut puţin. Aşadar, veniturile şi cheltuielile vor ajunge la 522.208 mii lei, sumă egală pentru echilibrarea bugetului. De asemenea, se estimează că taxele speciale vor însuma 19.244 mii lei, faţă de 15.973 mii lei în anul care tocmai se încheie. Rapoartele prezentate consilierilor locali, în vederea votului, ne arată că se preconizează ca veniturile proprii ale bugetului municipal vor ajunge la 276.003 mii lei, faţă de 39.793 mii lei în 2008.
Este adevărat că documentele pe care consilierii locali le-au avut de consultat abundă în cifre care mai de care mai alambicate şi „zecimalizate".
Patru parcări cu etaj
„Cheltuielile bugetului local pe anul 2009 sunt fundamentate, dimensionate şi repartizate pe destinaţii, respectiv pe acţiuni, activităţi, programe, proiecte, obiective, se efectuează în concordanţă cu atribuţiile care-i revin autorităţii administraţiei publice locale, cu priorităţile stabilite de aceasta, în vederea funcţionării şi în interesul colectivităţilor locale. (...) şi în anul 2009, investiţiile vor ocupa o pondere mare în cadrul bugetului, unele sunt în derulare şi trebuiesc duse mai departe, multe dintre acestea se finalizează şi vom putea începe altele noi", spune raportul ataşat proiectului de hotărâre. Aşadar, Primăria lui Mazăre se mândreşte că în 2009 se vo