La câteva ceasuri după eşecul adunării populare ordonate de Ceauşescu, Bucureştiul a fost luat în stăpânire de toate categoriile de militari pe care fostul regim a găsit de cuviinţă să le arunce în luptă contra populaţiei.La început, actele de violenţă au fost relativ izolate, dar, o dată cu lăsarea întunericului, centrul Capitalei a devenit Iadul pe Pământ.

În declaraţiile date în faţa anchetatorilor, începând cu anul 1990, coordonatorii şi executanţii "acţiunilor de luptă" care au însângerat Bucureştiul pe 21 şi 22 decembrie 1989 au încercat să convingă că forţele de represiune au fost compuse din nişte mieluşei blânzi, care doar s-au jucat de-a "baba oarba" cu protestatarii. Realitatea, care în ultimii 15 ani a devenit deja statistică, îi contrazice însă flagrant. Peste o mie de oameni (dintre care mulţi erau deja răniţi) au fost maltrataţi în stradă, arestaţi fără mandat, bătuţi "la foc automat" în secţiile de Miliţie, la sediul Securităţii Bucureşti ori pe drumul către Penitenciarul Jilava. În aceleaşi împrejurări, alţi 604 bucureşteni au fost răniţi, iar 48 au fost ucişi. Dincolo de aceste cifre, care acum s-ar putea să nu mai însemne mare lucru, au stat cruzimi de neimaginat, pe care nici unul dintre militarii implicaţi nu a avut curajul să şi le asume. Atrocităţi care nu pot fi nici uitate, nici ascunse definitiv: sunt descrise, în amănunt, în numeroase declaraţii date în faţa anchetatorilor, de victimele care au apucat să scape cu viaţă sau de numeroşi alţi martori.

VICTIME DESPRE CARE NU S-A AFLAT NICIODATĂ

Se pare că primele victime – care, este drept, nu pot fi atribuite forţelor de represiune – au apărut la scurt timp după presupusa explozie a unor petarde, care a întrerupt discursul lui Ceauşescu. Panica şi haosul declanşate în acele clipe, în care mulţimea a dat buzna şi s-a înghesuit ca să scape de un ipotetic ata