După eşecul de la Iaşi, din 1872, Alexandru Beldiman decide să mute ziarul în Capitală. Pe 15 august 1888, „Adevĕrul” reapare la Bucureşti, cu un program în cincisprezece puncte, care acoperea mai toate marile probleme cu care se confrunta ţara. După o pauză de şaisprezece ani, „Adevĕrul” revine în peisajul publicistic al ţării, în haine noi şi cu frecvenţă zilnică. Pe 15 august 1888 apare, aşadar, primul număr din cea de-a doua serie a „Adevĕrului”.
„Ziar cotidian”, scrie în frontispiciu, sub titlul mare, cu litere rotunjite. La cârma lui, ca şi în 1871, se află ieşeanul Alexandru Beldiman.
Redacţia şi administraţia se află în sediul Tipografiei Thiel şi Weiss, din strada Doamnei, iar începuturile sunt tare dificile: Beldiman se avântă în această aventură fără niciun capital, doar cu o redacţie micuţă alcătuită din „oameni de inimă şi buni scriitori”, aşa cum se precizează în volumul aniversar „25 de ani de acţiune. Adevĕrul (1888-1913)”.
După 4 luni se schimbă capul de ziar
Se ştie acum că Beldiman a avut sprijinul fiului lui Cuza să scoată iar ziarului „Adevĕrul”, după eşecul de la Iaşi, şi că prima echipă era foarte redusă ca dimensiuni, compusă fiind, în primă fază, din Grigore Ventura, prim-redactor, şi din fiul acestuia, Constantin Ventura, care semna „Un gălăţean”.
Un an mai târziu, se adaugă I. Hussar, care se ocupa de problemele politice. „Condiţiile tehnice ale Adevĕrului de atunci sunt foarte modeste. Formatul mic – No.6 – tiparul lăsând de dorit, telegramele şi informaţiile reduse la prea puţin lucru”.
Pe 15 decembrie 1888, patru luni de la reapariţie, “Adevĕrul” iese în format mărit, No. 10, iar capul de ziar se schimbă. Dispar literele rotunjite din titulatură, iar ziarul păstrează noua formă a siglei până la interzicerea publicaţiei de către comunişti în 1951.
