Witold Gombrowicz, Bakakai, traducere din limba polonă de Cristina Godun, Editura Rao, Colecţia „Biblioteca Witold Gombrowicz“, Bucureşti, 2008, 187 p. „...ar fi trebuit să trag concluzia că dezvoltarea mea luase sfîrşit şi sosise vremea inevitabilului sacrificiu, cînd bărbatul trebuie să-l ucidă pe adolescentul neconsolat, să-şi ia zborul, ca fluturele, abandonînd trupul larvei. Din neguri, din haos, din vîrtejuri, vuiete, curente şi revărsări tulburi, din stuf şi trestii, din orăcăitul broaştelor trebuia să mă transfer în forme clare, cristalizate, să mă aranjez, să mă cizelez, să intru în viaţa socială a celor maturi şi să mă conversez cu ei.“ Aproape toată opera lui Gombrowicz este un refuz al acestei schimbări, un mod de rezistenţă şi de luptă împotriva „Formelor desăvîrşite“. Toate cărţile scrise de Gombrowicz denunţă ceea ce simţul comun numeşte maturizarea, creşterea, sfîrşitul copilăriei şi al adolescenţei, mentalitatea „care trivializează totul şi ia vieţii orice urmă de viaţă“. Înainte de anii ’60, literatura lui Gombrowicz a fost inaccesibilă unui public extrem de numeros, o dată pentru că a fost un scriitor iconoclast, care a deranjat prin scrisul său şi – poate mai relevant pentru opera sa – pentru că romanele şi povestirile sale conţin o viziune specială despre om. În majoritatea scrierilor sale, omul este creat de ceilalţi, este dependent de imaginea creată în mintea celorlalţi. Observaţia, deşi pare a constitui un aşa-zis „loc comun“, nu este deloc banală prin modul în care este valorificată. Gombrowicz însuşi scrie acest lucru în Jurnal. Dependenţa de ceilalţi nu trebuie neapărat interpretată ca o dependenţă a omului faţă de un grup social, cu obiceiurile, convenienţele şi stilul caracteristice. Opera sa nu reflectă numai lupta împotriva convenienţelor sociale. Procesul de creare a omului de către alţi oameni este conceput într-un mod mult m