Sofaua aşezată strategic, de sine stătător, eventual în apropierea şemineului, poate deveni şi astăzi centru de atracţie vizuală în orice living, indiferent de stilul general de decorare abordat

Istoria sofalei, ca obiect de mobilier destinat relaxării unei singure persoane, are rădăcini străvechi în Egiptul antic, cu 2.000 de ani înainte de Hristos. Pe sofa odihneau faraonii şi membrii clasei bogate, conducătoare. Avem şi un desen reprezentând-o pe Cleopatra, frumoasa şi năbădăioasa regină, tolănită pe o sofa, într-o poziţie confortabilă şi languroasă, aşteptând (probabil…) dezmierdările lui Marc Antonio.

SOFAUA MODERNĂ

Trebuie spus însă că istoria modernă a sofalei începe abia la finele secolului al XVI-lea şi debutul celui de-al XVII-lea. Designul a fost preluat din antichitate, adică un blat îngust, pentru o singură persoană, cu braţe la extremităţile pe care se reazămă capul şi picioarele, ridicat la mică distanţă de podea.

Părul de cal, penele păsărilor sau unele fibre vegetale extrem de flexibile umpleau salteaua învelită de obicei în catifea brodată sau mătase. În Europa, mai cu seamă la curţile regale, în cabinetele episcopilor şi în unele palate ale nobililor de rang înalt, scaunele cu braţe de reazem s-au transformat în sofale confortabile, aşezate discret, într-un colţ liniştit şi, de obicei, bine încălzit.

Foarte târziu, abia după 1830, au fost utilizate arcurile de mici dimensiuni şi legate într-un fel anumit, pentru a spori confortul şederii pe sofa. În 1904, englezul Morris a inventat ceea ce, tehnic, se numeşte "pocket spring", grupări de miniarcuri interactive prinse într-o ramă din lemn, o tehnică ce se foloseşte şi azi pentru sofalele şi somierele mai sofisticate. În sfârşit, pe la 1920, firma Dunlop a dezvoltat o tehnologie nouă, bazată pe cauciuc natural, pentru a umple salteaua, rezultatul fiin