Aproape o cincime din companiile din România se gândesc să nu mai mărească niciun salariu anul viitor, în timp ce circa jumătate dintre ele îşi vor păstra numărul de angajaţi sau chiar vor face concedieri, arată datele unui studiu al firmei de consultanţă Hay Group.
Astfel, în condiţiile crizei financiare internaţionale, firmele iau în considerare mai multe măsuri, printre care menţinerea structurii organizatorice, îngheţarea salariilor sau schimbarea beneficiilor acordate angajaţilor.
„România se încadrează în contextul european, 24% dintre companiile participante au declarat că rezultatele vor fi cu mult sub ţinta stabilită, iar 65% dintre acestea au reuşit să îşi atingă obiectivele stabilite pentru anul 2008“, se arată în analiză, potrivit Mediafax.
Firmele din România estimează că salariile vor creşte, anul viitor, cu sub 9%, comparativ cu 2008, când majorările salariale au depăşit 12%. În acelaşi timp, aproximativ 18% dintre companii se gândesc să îngheţe salariile în 2009.
Analiza „Hay Group’s Global Employee Pay and Staffing Survey“ a fost realizată în luna noiembrie şi cuprinde circa 2.600 de organizaţii din 91 de state.