Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spanzurat in spatele bisericii

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 18 decembrie 2008 ·

Un tanar din Stefanesti s-a spanzurat ieri dimineata, in paduricea din spatele Cimitirului Pacea. Barbatul de 29 de ani a fost descoperit atarnand in streang de un satean din Hudum, care a anuntat si Politia. Criminalistii sositi la fata locului s-au declarat socati de asemanarea izbitoare dintre acest caz si cel al tinerei din Suceava, gasita spanzurata in urma cu o saptamana. La fel ca si adolescenta din judetul vecin, tanarul a fost gasit atarnand la o inaltime apreciabila, intr-un copac din spatele unui lacas de cult. Oamenii legii sustin ca o prima ipoteza ar fi ca A.M. si-a confectionat streangul dintr-o sfoara pe care apoi a legat-o de o creanga aflata la peste trei metri inaltime. Acesta si-ar fi dat apoi drumul, lasand greutatea corpului sa duca la indeplinire planul sumbru. Culmea este ca, desi in zona se aflau mai multi angajati ai Urban Serv, niciunul dintre acestia nu l-a zarit pe barbat. Desi initial au crezut ca ar putea fi vorba de un om al strazii, la examinarea sumara a cadavrului, criminalistii au gasit asupra lui cheia unui autoturism Audi, cheile unui apartament, un pasaport, cateva leva (moneda Bulgariei) si doua telefoane mobile, de pe unul dintre acestea fiind efectuat un apel chiar in cursul diminetii de ieri. Misiunea politistilor este acum sa afle motivele care l-au determinat pe tanar sa isi puna capat zilelor. Acestia au gasit cateva mesaje pe unul din telefoanele lui A.M., insa au fost rezervati in a le face cunoscut continutul. Din cate se pare, tanarul avea doi frati, unul angajat in Spania, iar celalalt la Politia de Frontiera. De mai bine de jumatate de an insa, acesta a rupt legatura cu membrii familiei si muncea in Botosani cu ziua. Datoriile acumulate in aceasta perioada ar putea fi unul din motivele gestului sau final. Sursa: Monitorul de Botosani Un tanar din Stefanesti s-a spanzurat ieri dimineata, in paduricea din spatele Cimi

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 40 minute
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea/ Una dintre victime are leziuni grave şi va fi transferată la un spital din Capitală

News.ro acum 23 minute
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Marius Tucă Show începe joi, 12 decembrie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 52 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, analist și geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

ULTIMA ORĂ Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Cel mai mare act de clemență într-o singură zi: Joe Biden a grațiat 39 de persoane și a redus pedepsele pentru alte 1.500

HotNews acum 28 minute
Casa Albă a descris actele semnate de Joe Biden ca fiind cele mai multe acte de clemență prezidențială emise într-o singură zi. Administrația americană nu a dat numele persoanelor implicate, relatează BBC. Aceste drecrete vin la o lună după ce Joe B

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timișoara cu o investiție de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

HotNews acum o ora
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanță. Cu o investiție impresionantă de peste 25

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

Cine este câștigătorul marelui premiu la Loto 6/49. Norocosul a mai obținut în trecut inclusiv o mașină

HotNews acum 4 ore
Marele premiu pus în joc la Loto 6/49 a fost câștigat duminică, 8 decembrie, de către un bărbat de 46 de ani, din Iași, care este instalator, conform Loteriei Române. Biletul cu care Visarion-Virgil Cordunianu a reușit să câștige peste 325.000 de e

Şoferul care a murit în timpul unei curse pe un bulevard din Ploieşti avusese permisul suspendat. El primise înapoi documentul după ce a depus contestaţie în instanţă - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Şoferul care marţi seară a murit, alături de un alt tânăr, după ce bolidul în care se afla s-a zdrobit de un copac şi de un stâlp, pe un bulevard din Ploieşti, în timpul unei întreceri cu un alt autoturism, avusese permisul de conducere suspendat pe

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum 8 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/2°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/6°