Poşta Română îşi preţuieşte angajaţii şi se îngrijeşte de confortul lor profesional.
Un bun exemplu al acestei atitudini se găseşte la Oficiul 3 din Pantelimon, renovat şi dotat cum se cuvine: geamuri termopan, aer condiţionat, zugrăveală proaspătă, gresie lucioasă, birouri şi scaune noi pentru lucrătoare. Mai mare dragul să munceşti. E adevărat, renovarea n-a înlăturat acreala, lentoarea şi lipsa de amabilitate a angajatelor, dar - cunoaşteţi clişeul - nu se poate face totul peste noapte. Mai e de lucru, aşa cum pot să constate cei care, ajunşi la respectivul oficiu pentru ridicarea unui colet, bat cu privirea dincolo de tejgheaua cu geam care le desparte pe distinsele doamne de la poştă de onorata clientelă.
„Onorata clientelă“, am spus? M-a luat tastatura pe dinainte şi a ieşit o glumă proastă. Clientela care poposeşte la Oficiul 3 se poate simţi în multe feluri, numai onorată nu. Mai cu seamă înainte de Sărbători, spaţiul de aşteptare devine insuficient. La orice oră găseşti acolo minimum douăzeci de oameni veniţi cu mandatul în mână să-şi ia pachetele trimise de afară. Cei mai mulţi sunt bătrâni pe care viaţa i-a şubrezit şi pentru care deplasarea până la poştă echivalează cu o aventură. Li se alătură mame cu copii mici, bolnavi cu aspect clorotic, oameni în baston şi - mai rar - persoane robuste. Unii nu văd bine, alţii aud slab. Pentru mulţi, aşteptarea e la limita suportabilului. Deşi nu se prescriu reţete, nu se schimbă pansamente şi nu se pun perfuzii, atmosfera din locul acesta nu diferă considerabil de atmosfera dintr-un spital. Parcă n-ai aştepta un colet cu bunătăţi, ci o endoscopie sau o injecţie cu doză de risc.
În aceste condiţii, grija gazdelor pentru oaspeţi/clienţi se traduce prin amplasarea a două scaune descleiate, pe care cei 20-25 de oameni n-au decât să le folosească după cum cred de cuviinţă: prin rotaţi
