Oricîte cusururi s-ar găsi romanului Maestro (că e prea lung, prea stufos, că sînt prea multe personaje secundare, care apar în scara de bloc a Emiluţei, prietena Tinei, că jegul din televiziune faţă în faţă cu eroismul şi curajul Tinei e prea brutal marcat), există ceva, în toate cele 650 de pagini, care trebuie descîlcit şi pus în evidenţă. E vorba de relaţia dintre Tina (frenetica realizatoare de televiziune, sfidînd convenţiile şi cerînd demisia în direct a ministrului de Interne) şi Maestro (Avram Duca, scriitorul român exilat la Paris). Tina face televiziune ştiind la ce se expune: „Nimeni nu a plecat acasă din TV cu ce a venit în traistă. Banii, viaţa, bucuriile, sufletul nu mai sînt intacte“. Maniaca detaliului şi a punctualităţii, cea care goleşte oraşul de trecători atunci cînd îşi începe emisiunea, Tina Marcu are revelaţia unei vieţi fără rost abia cînd îşi întîlneşte tatăl. E între Tina şi Maestro o relaţie care se dezvăluie pe parcurs, ca într-un joc de cărţi filate, în care asul apare abia la sfîrşit, uimind asistenţa: e revelaţia întîlnirii dintre tatăl, care şi-a părăsit femeia însărcinată alegînd libertatea exilului, şi fiica matură şi revoltată, care îşi descoperă părintele mult prea tîrziu. Deşi Maestro are ca subtitlu O melodramă, părerea noastră este că acest subtitlu e un joc asumat pentru inducerea în eroare a cititorului (uneori şi a ziariştilor; ne permitem să credem că interviul dat recent de Stelian Tănase în Adevărul literar şi artistic, în care anunţa că vrea să se stabilească definitiv la Paris, a fost o melodramă vîndută unor jurnalişti prea puţin experimentaţi, care au înghiţit nedigerată afirmaţia, crezînd că dau o „bombă“ de presă). Da, acceptînd această convenţie, romanul poate fi interpretat şi ca o melodramă (însăşi istoria este o melodramă în căutare de rating). Chiar destinul personajelor (această regăsire a tatălui după