Filiala Judeţeană Constanţa a Asociaţiei Comunelor din România (ACoR), reprezentată de preşedintele Mariana Gâju, primarul comunei Cumpana, a organizat, ieri, un workshop cu tema „Satul românesc - prezent şi viitor".
La întâlnirea desfăşurată începând cu ora 11.00, la sediul Primăriei Cumpăna, au participat primari ai localităţilor din judeţul Constanţa, membri ai Asociaţiei Comunelor, reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ai Direcţiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală şi ai altor instituţii publice. Dialogul a fost mediat de reprezentanţii postului de radio „Antena Satelor" şi de cei ai revistei „Lumea Satului".
Reuniunea reprezentanţilor instituţiilor publice cu cei ai autorităţilor locale a fost un bun prilej pentru găsirea unor soluţii în vederea eliminării blocajelor în accesarea fondurilor europene şi, în sens general, în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii în mediul rural. Pe lângă dificultăţile întâmpinate de producătorii agricoli şi de primării în accesarea de fonduri europene, au fost abordate şi teme precum sănătatea la sate, dar şi stabilizarea populaţiei tinere în mediul rural.
Principala temă care a stârnit controverse a fost cea a piedicilor de care primăriile se lovesc în depunerea unor proiecte cu finanţare europeană. „Când depui aceste proiecte, eşti întrebat ce culoare politică ai. Cred că întrebarea aceasta nu trebuie să ni se mai pună niciodată", a declarat primarul comunei Crucea, Gheorghe Frigioiu.
La rândul său, primarul comunei Independenţa, Cristea Gâscan, a amintit că la reuniunea ACoR a propus ca primarii să iasă de sub incidenţa politicului prin integrarea lor în Corpul Înalţilor Funcţionari Publici.
„Un obstacol foarte mare"
La rândul său, primarul Mariana Gâju a relatat care sunt obstacolele pe care un primar trebuie să le treacă până în momentul în c