Principalii jucatori de pe piata de polistiren expandat isi indreapta cu totii atentia catre programul national de reabilitare a cladirilor vechi, finantat din bugetul de stat, in contextul in care piata imobiliara din Romania a inceput sa stagneze si chiar sa inregistreze corectii in unele regiuni din tara.
Pentru anul viitor, principalii producatori de polistiren din Romania estimeaza o crestere in volum a pietei de profil cu pana la 20%, mult sub ritmul inregistrat in ultimii ani, pana la 4,2 milioane de metri cubi in volum, iar ca valoare piata va ajunge in jurul sumei de 120 de milioane de euro, in conditiile mentinerii preturilor.
Piata de polistiren din Romania a inregistrat in ultimii trei ani o evolutie spectaculoasa, atat in ceea ce priveste numarul producatorilor din piata, cat si in cazul consumului de polistiren expandat pe locuitor.
Asadar, daca in 2003 in Romania se consuma in medie un metru cub de polistiren la 50 de locuitori, in 2008 consumul mediu a ajuns la un metru cub la sase locuitori, in continuare mai mic insa decat consumul din statele vest-europene, unde spre exemplu in Germania se consuma un metru cub la doar doi locuitori sau chiar decat consumul mediu din alte state est-europene, precum Polonia, unde consumul mediu este de un metru cub la patru locuitori.
In ceea ce priveste evolutia pietei in acest an, cresterea pietei s-a accentuat in cea de-a doua jumatate a anului, la sfarsitul celui de-al patrulea trimestru din 2008, fiind estimat un ritm de crestere de peste anuala de 20%, care va impinge astfel piata la aproximativ 100 de milioane de euro ca valoare, respectiv la 3,5 milioane de metri cubi ca volum.
"In primul trimestru, la nivelul pietei s-a putut constata un regres usor fata de aceeasi perioada din 2007. In trimestru doi, evolutia pietei din acest an a fost aproximativ egala cu cea de anul tr