Pe puţinul spaţiu verde al Capitalei, în Parcul Tineretului, membrii Academiei Române plănuiesc să înalţe, din donaţii, o clădire somptuoasă, în care „să fie cinstiţi“ eroii neamului. Sursa: EVZ
„Sufletul“, „Stomacul“ şi „Mâinile“ Fundaţiei „Panteonul României“, membri ai Academiei Române, s-au adunat ieri, cu sobrietatea ce se cade unei astfel de întâlniri, la Casa Oamenilor de Ştiinţă, ca să prezinte naţiunii ideea lor - ridicarea unei construcţii măreţe în care să fie pomeniţi toţi luptătorii pentru ţară, indiferent de etnie, religie sau sex.
Dacă „amintirea“ se va concretiza prin statui, tablouri, oseminte sau inscripţii, nu s-a hotă- rât deocamdată. Construcţia despre care nu se ştie cum va arăta, cât va costa şi nici când va fi gata, ar avea şi sprijinul Primăriei Capitalei (susţin iniţiatorii) ca să se ridice în Parcul Tineretului, pe locul Crematoriului „Cenuşa“. O echipă de evaluatori va hotărî dacă se va demola sau nu crematoriul. Pentru obţinerea fondurilor necesare se va organiza o subscripţie publică. Apelul la conştiinţa românilor pentru atragerea donaţiilor se va face sub sloganul: „Daţi un RON pentru Panteon“.
Un loc „vivace“ pentru cei trecuţi în nefiinţă
Primul care a luat cuvântul a fost „domnul Suflet“, secretarul Fundaţiei „Panteonul României“, Păun Ion Otiman. „Nu sufletul, ci robul, cel care încearcă să realizeze ce nu s-a mai făcut“, admite acesta, cu modestie. „E greu să aduni osemintele marilor bărbaţi ai neamului, iar când spun bărbaţi ai neamului, mă refer şi la Ecaterina Teodoroiu. Chiar dacă aceste personalităţi nu pot fi aduse fizic, trebuie măcar să aibă un loc de cinstire şi comemorare. Panteonul va fi un domeniu de aşezare veşnică, dar trebuie şi să-i sărbătorească. Chiar dacă e un loc al celor în nefiinţă, trebuie să fie un loc plin de viaţă, vivace“, spune profesorul Otiman.