Tinerii care au crescut într-un centru de plasament şi au depăşit vârsta majoratului rămân, în cele mai multe cazuri, ai nimănui. Autorităţile găsesc cu greu o soluţie de protecţie pentru unii dintre ei, în timp ce alţii rămân pe drumuri. Unii nu au părinţi sau nu îşi cunosc familiile, alţii sunt alungaţi de acasă de cei care le-au dat viaţă. De cele mai multe ori, autorităţile le întorc spatele sau le oferă promisiuni deşarte. De altfel, legislaţia în domeniu nici nu specifică, pentru această categorie de tineri, vreo obligaţie pentru instituţiile statului. În judeţul Olt sunt sute de tineri care au ajuns în stradă, după ce au fost nevoiţi să plece din centrele de plasament. Cei mai norocoşi au primit o cameră într-un centru de locuinţe sociale. Alţii, puţini la număr, au reuşit să-şi înduplece părinţii să îi primească acasă. Ceilalţi au rămas ai nimănui. Vieţi chinuite În oraşul Balş sunt cele mai multe cazuri de acest gen. Aici au funcţionat, până nu demult, două centre de plasament mari, care au găzduit sute de copii. Dacă minorii au fost transferaţi în căsuţe de tip familial, tinerii majori, care nu mai urmau o formă de învăţământ la zi, au devenit o povară pentru autorităţi. Este şi cazul lui Mihai Ion, de 24 de ani, a cărui poveste de viaţă a fost prezentată recent în paginile GdO. Locuieşte, din mila Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), în Centrul de Îngrijire şi Asistenţă din Slatina, alături de bătrâni şi persoane cu handicap sever. El nu îşi cunoaşte familia, astfel că numai statul l-ar putea ajuta să ducă o viaţă aproape normală. De luni bune se zbate să obţină o cameră, oricât de sărăcăcioasă, pentru care să plătească lunar chirie. Şi-ar dori să locuiască în Balş, pentru că acolo a trăit şi până acum, acolo are prieteni din rândul tinerilor care au locuit cu el la orfelinat. În plus, ştie că preţul chiriei este mai