SANSA. Parlamentarii europeni au votat in favoarea lucratorilor Parlamentul European (PE) a respins ieri propunerea de facuta de Comisia Europeana (CE) privind majorarea timpului de lucru la peste 48 de ore pe saptamana. Reunit in sesiune plenara, PE a respins propunerile de modificare a Directivei timpului de lucru si a adoptat, cu 420 de voturi pentru si 280 impotriva, raportul europarlamentarului Alejandro Cercas.
Arpad Dobre
Potrivit presei de la Strasbourg, Directiva privind timpul de lucru in Uniunea Europeana putea sa-i oblige pe angajati sa munceasca mai mult de 48 de ore pe saptamana. Mai mult, se putea ajunge chiar si la 65 de ore pe saptamana, in functie de optiunea salariatului. CNS "Cartel ALFA" saluta intr-un comunicat decizia Parlamentului European care marcheaza, astfel, o victorie a dialogului social si a cetatenilor impotriva curentelor de opinie care nu doresc o Europa sociala. In Romania, programul de lucru reglementat prin Codul Muncii este de 40 de ore saptamanal. Orele suplimentare sunt platite ca atare sau echivalate in timp liber. Daca aceasta directiva era adoptata, Romania era obligata sa se supuna legislatiei europene.
SANSA. Parlamentarii europeni au votat in favoarea lucratorilor Parlamentul European (PE) a respins ieri propunerea de facuta de Comisia Europeana (CE) privind majorarea timpului de lucru la peste 48 de ore pe saptamana. Reunit in sesiune plenara, PE a respins propunerile de modificare a Directivei timpului de lucru si a adoptat, cu 420 de voturi pentru si 280 impotriva, raportul europarlamentarului Alejandro Cercas.
Arpad Dobre
Potrivit presei de la Strasbourg, Directiva privind timpul de lucru in Uniunea Europeana putea sa-i oblige pe angajati sa munceasca mai mult de 48 de ore pe saptamana. Mai mult, se putea ajunge chiar si la 65 de ore pe saptamana, in functie de optiunea