J.M.G. Le ClÉzio Potopul (roman) Traducere din limba franceză de Viorel Grecu Editura Art, Bucureşti, 2008, 266 p. J.M.G. Le ClÉzio Raga (povestire) Traducere din limba franceză de Mădălin Roşioru Editura Art, Bucureşti, 2008, 138 p. Cînd fostul cîştigător al Premiului Renaudot (1963), J.M.G. Le Clézio, a fost desemnat laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, stupoarea a cuprins întreaga lume, şi mai ales spaţiile din afara Europei, în care prea puţin se vehiculase povestea francezului al cărui nume (în bretonă) semnifică „les enclos“ (spaţiu împrejmuit, limitat). Premiul acordat lui Le Clézio a avut efectul unui măr al discordiei, care nu numai că a animat spiritele, dar a scos la iveală toate neajunsurile variilor spaţii literare: astfel, americanii au conştientizat brusc că sînt „o insulă“ culturală, izolată de restul lumii şi self sufficient, ignoranţi ai celorlalte mari literaturi, iar parte din francezi şi-au reamintit că mai există şi altă literatură decît cea care se autodeclamă, şi alţi autori care adoptă o strategie scriitoricească diferită de cea de self promotion. De faptul că zeiţa noir a literaturii franceze contemporane – cea care reuşeşte performanţa redactării unui roman pe an –, Amelie Nothomb, sau playboy-ul cu probleme existenţiale, Frederic Beigbeder, nu aveau să-şi revendice niciodată un astfel de premiu (care, deşi acordat pe criterii diverse – dintre care talentul literar mai şi lipseşte uneori – rămîne totuşi cel mai prestigios) nu se îndoia nimeni. Şi totuşi, „tăcutul şi pudicul“ Le Clézio, cum îl numeşte revista Lire, nu era defel un autor à la mode şi nimeni nu s-ar fi gîndit că tocmai el îşi va adjudeca distincţia. Mult mai viabil era ca premiul să-l primească Amos Oz sau Philip Roth. Motivaţia Academiei Suedeze: l-a primit pentru că e un „autor al noilor frontiere, al aventurilor poetice şi al extazului senzual“... Le Magaz