Bucuria de a merge din casă în casă pentru a vesti Naşterea Domnului este văzută de mulţi doar ca un prilej de a câştiga bani Sursa: Mihai Spiridonică

Din Oltenia până în Banat, din Bucovina până în Dobrogea sau Moldova, obiceiul colindelor este valorificat şi trăit intens în seara de Ajun şi în zilele de Crăciun şi de Anul Nou. Cetele de colindători se adună la lăsarea serii şi pornesc din casă în casă pentru a da vestea Naşterii Domnului şi pentru a ura de bine gazdelor. Etnologii spun că după 1989 obiceiurile au înviat mai ales în mediul rural. La oraş însă, multora le este teamă să-şi trimită copiii la colindat şi se declară agasaţi de cei care vor neapărat să-i colinde pentru a-şi rotunji bugetul.

Tradiţie în grupuri restrânse înainte de ’89

„Colindatul a reînviat în mediul rural, după 1989, odată cu acordarea libertăţii religioase. În anii ’70 şi ’80 obiceiul era practicat de copii, în special prin tramvaie, spre deliciul spectatorilor, dar şi în grupuri restrânse de prieteni sau în familie. Obiceiul nu dispăruse complet nici măcar în acea perioadă, chiar dacă era redus din punctul de vedere al repertoriului pe de-o parte, iar pe de altă parte, din punctul de vedere al manifestării“, afirmă etnologul Şerban Anghelescu.

Practica nu se pierde, de la cei mici la cei mari, colindele atrag. Urările, cântecele şi jocurile din preajma Sărbătorilor de Iarnă trebuie să asigure un viitor strălucit recoltei şi prosperitate gospodăriilor. „Sensurile arhaice pe care le ştiu etnografii, originea colindei nu trebuie ştiute de cei care pleacă să vestească. Pur şi simplu, colindatul este un semn de solidaritate umană“, este de părere etnologul.

„Cântările de pe scara blocului nu mă încântă“

„Ador Sărbătorile de Iarnă şi mai ales colindele. Doar că mai bine le ascult la televizor decât să deschid uşa în