Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bani din Fondul de rezervă, pentru asistenţa socială

Publicat in GAZETA de SUD, joi 18 decembrie 2008 ·

Bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse (MMFES) va fi suplimentat cu 14,8 milioane de lei, pentru asigurarea drepturilor sociale cuvenite diferitelor categorii de beneficiari, aferente lunii decembrie 2008, a decis executivul în şedinţa de ieri. Banii provin din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia guvernului, prevăzute în bugetul de stat pe anul 2008. La rectificarea bugetului de stat pe anul 2008 fusese aprobată suplimentarea bugetului MMFES cu 1,085 miliarde de lei, urmând ca, pentru acoperirea tuturor drepturilor acordate prin MMFES, să se efectueze distribuiri de credite în cadrul bugetului aprobat. Din această sumă, circa 650,9 milioane de lei au fost alocate pentru plata pensiilor, iar 434 de milioane de lei - pentru plata drepturilor de asistenţă socială, respectiv drepturi pentru persoane cu handicap, indemnizaţii pentru creşterea copilului, alocaţii de stat pentru copii etc., a căror plată se efectuează în luna decembrie 2008. Valoarea totală a fondurilor necesare pentru plata acestor drepturi în luna decembrie este de 640 de milioane de lei. Cum din sumele existente şi din cele aprobate era asigurată doar suma de 625,3 milioane de lei, a fost necesară suplimentarea bugetului cu 14,8 milioane de lei, bani care nu puteau fi luaţi decât din fondul de rezervă. Bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse (MMFES) va fi suplimentat cu 14,8 milioane de lei, pentru asigurarea drepturilor sociale cuvenite diferitelor categorii de beneficiari, aferente lunii decembrie 2008, a decis executivul în şedinţa de ieri. Banii provin din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia guvernului, prevăzute în bugetul de stat pe anul 2008. La rectificarea bugetului de stat pe anul 2008 fusese aprobată suplimentarea bugetului MMFES cu 1,085 miliarde de lei, urmând ca, pentru acoperirea tuturor drepturilor acordate prin MMFES, să se efectueze

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Ursula von der Leyen prezintă Planul ”Reînarmarea Europei”, de consolidare a apărării europene, care ar putea mobiliza 800 de miliarde de euro

News.ro acum 22 minute
Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen prezintă marţi, la Bruxelles, un plan - denumit ”Rearm Europe” (”Reînarmarea Europei”) - cu privire la cheltuieli europene în domeniul apărării, relatează Le Monde. ”Trăim o epocă crucială şi to

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Sebastian Dobrincu și Otniela Sandu s-au despărțit. Cu cine a fost surprins milionarul

Adevarul acum o ora
Sebastian Dobrincu a anunțat oficial că relația sa cu Otniela Sandu a ajuns la final după doar câteva săptămâni. La scurt timp după despărțire, tânărul milionar a fost văzut alături de fosta sa iubită, cântăreața Ioana Ignat.

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Crin Antonescu își va depune candidatura la prezidențiale duminică, 9 martie – Surse

G4Media acum o ora
Crin Antonescu își va depune candidatura la prezidențiale duminică, 9 martie, au declarat surse politice pentru G4Media. Crin va fi candidatul coaliției PSD-PNL-PSD. Cele trei partide membre ale coaliției au strâns deja semnăturile pentru validarea

Bucureștiul rămâne ”capitala europeană a riscului seismic”. Un fost primar general avertizează că reabilitarea imobilelor este blocată în "hârtii"

Ziare.com acum 3 ore
Fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, afirmă că, la 48 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977, Bucureștiul continuă să fie ”capitala europeană a riscului seismic”. Ea prezintă realizările din mandatul său de primar și subliniază că,

Percheziții în București și în 12 județe la o rețea care oferea permise de conducere și cărți de identitate false

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă Polițiștii și procurorii DIICOT fac marți 95 de percheziții în mai multe județe din țară la membrii unei rețele care ofereau contra cost permise de conducere și cărți de identitate false. Potrivit DIICOT, perchezițiile au loc în județel

730 metri de plase cu o captură de 177 kilograme de pește, descoperite în lacul Sinoe de către polițiștii din Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au scos din lacul Sinoe, 17 unelte de pescuit tip plasă monofilament, în lungime totală de 730 metri, în care erau capturate 177 kilograme pește. În data de 03.03.2025, polițiștii de fronti

Cum se menține Adelina Pestrițu la 53 de kg tot timpul: „Am un truc pe care îl aplic de ani”

Cancan acum 2 ore
Adelina Pestrițu, una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România, impresionează de ani buni prin silueta sa impecabilă. Deși multe persoane apelează la diete stricte pentru a-și menține greutatea, vedeta adoptă un stil de viață echilibrat,

Adrien Brody a doborât recordul pentru cel mai lung discurs la Oscaruri

News.ro acum 2 ore
Adrien Brody a ţinut, duminică, cel mai lung discurs din istoria Premiilor Oscar, doborând un record vechi de 80 de ani cu monologul său în momentul în care a acceptat statueta la categoria Cel mai bun actor. Starul din "The Brutalist" a promis de m

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°