Mergi noaptea pe şosea şi la un moment dat nu mai mergi.

Sunt maşini staţionate dublând, triplând, cvadruplând şirul de maşini normal parcate. Stai şi le priveşti foiala şi farurile clipocind a avarie şi ridici din umeri. Flash-uri degeaba dai, în discoteca generală nu se mai distinge ce e imperativ şi ce e condiţional-optativ. Ca să nu rămâi cu moaca prostită te mai faci că admiri peisajul, nu poţi să claxonezi totuşi, e noapte, ai atrage atenţia asupra ta şi n-ai chef să-ţi arunce vreun buimăcit de somn o oală de la etaj. Aşa că scrutezi peisajul. Mă rog, vorba vine, nexam peisaj, împrejurimile colţuroase ale blocurilor din apropiere.

Şi deodată îţi dai seama. E un butic. Poftim? E un supermarket! Non-stop! Oau, aici e lumina aprinsă toată noaptea, aici ai cu cine sta de vorbă, aici ai ce cumpăra. De-aia maşinile oprite. Fix în faţa magazinului, că altfel nu se poate. Nu vrea nimeni să-şi ducă hârbul mai departe de zona cu mărfuri nici cu zece metri. Nu vrea nimeni să meargă pe jos.

Toţi parchează unii peste alţii, exact în dreptul uşii - ce mă interesează, aici au făcut deschizătura de la peşteră, aici îmi las familia să mă aştepte cu vânatul. Niciun centimetru mai încolo, ce contează că am blocat traficul, că ajung şi pe contrasens, foamea e mare. Dar nu mai mare ca lenea, că la o adică, dacă nu găseşti şi nu găseşti loc central în care să staţionezi cu nişte avarii prevestind doar prostie, nu probleme tehnice, preferi să te cărăbăneşti, dă-i încolo cu brânza topită, sucurile lor şi cu hârtia igienică, şi-aşa erau mai scumpe ca la hipermarket.

Când am reuşit, în sfârşit, să profit de-o breşă şi-am pornit mai departe, am observat câte locuri de parcare pustii erau la nu mai puţin de zece metri. Multe, grămezi. La fel pe străzile învecinate. Doar că de-acolo distanţa trebuia parcursă pe jos. Să pui picior după pic