Într-o singură zi s-au petrecut trei evenimente care, interpretate într-o anumită cheie (tendenţioasă ar putea spune unii), pot da o impresie asupra puterii uraganului care mătură principiile de pe străzile României. În toiul zilei, pe o stradă din capitala României, geamul unei ambulanţe aflate la locul intervenţiei a fost spart şi aparatul GPS al maşinii a fost furat. În acelaşi timp, zvonurile despre tocmeala pe ministere au început să se împrăştie pe holurile ziarelor. Aceleaşi ziare în care editorialele aşa-zisului grup al „intelectualilor lui Băsescu“ începuseră să stârnească aprinse comentarii. O anumită parte a moraliştilor din România aşteptau cu nerăbdare reacţia acelui grup de intelectuali care a ales în ultimii ani să-l susţină public pe Traian Băsescu şi partidul din care acesta provine. În faţa monstruoasei întrupări a coaliţiei dintre PSD şi PD-L, o seamă de personalităţi publice aveau să fie în mod evident puse în dificultate. Şi cui nu-i place să-şi vadă colegul scos la tablă pentru explicaţii? Însă, singurul lucru care ar fi putut să-i mulţumească pe moralişti ar fi fost o autoflagelare publică. Dar acest eveniment nu s-a petrecut, cei menţionaţi construind, în schimb, edificii argumentative menite să explice conduita politică a favoriţilor lor. Acuzele de laşitate şi teamă nu au întârziat să apară. Este însă rezonabil să aşteptăm de la o anumită parte a intelectualilor români un comportament de tip mesianic? Păstrând proporţiile desigur, se transformă Knut Hamsun într-un scriitor mediocru în urma gestului său de a-i dărui lui Goebbels medalia sa Nobel? Sau marxismul perseverent practicat de Sartre comparat cu luciditatea lui Camus îi conferă ultimului o valoare în plus faţă de primul? Devine Mircea Cărtărescu prin editorialul său lucid şi pătrunzător intitulat „Sub pat cu duşmanul“ mai valoros decât Traian Ungureanu, care a publicat un text expli