Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Absolvenţii români, fideli patronilor

Publicat in GAZETA de SUD, joi 18 decembrie 2008 ·

Absolvenţii români sunt fideli atunci când vine vorba de serviciul lor. Potrivit studiului „Generaţia mileniului la locul de muncă“, realizat de PricewaterhouseCoopers în 44 de ţări, absolvenţii autohtoni sunt printre cei mai stabili în ceea ce priveşte numărul de angajatori şi dezvoltarea profesională. Peste 80% dintre absolvenţii români consideră că, pe parcursul carierei lor profesionale, vor schimba doar între doi şi cinci angajatori. Vor credite, asistenţă medicală şi maşină de serviciu În aceleaşi timp, răspunsurile participanţilor referitoare la cariera dorită arată că 84% dintre români preferă să se dezvolte în cadrul aceleiaşi organizaţii, în timp ce doar 47% dintre tinerii din toate celelalte ţări le împărtăşesc opinia. Cu toate acestea, situaţia macroeconomică a ţării tinde să influenţeze opiniile lor asupra aspectelor ce îi caracterizează pe angajatori. „Una dintre aceste influenţe se regăseşte în atitudinea lor referitoare la evaluarea beneficiilor, adică training şi salarii. În timp ce pentru acestea, absolvenţii români se încadrează în tendinţa manifestată de restul eşantionului la capitolul training, dezvoltare şi bonusuri, pe următorul loc se plasează accesul la credite cu dobânzi preferenţiale, servicii medicale private gratuite şi maşină de serviciu, în timp ce restul eşantionului se orientează către programul de lucru flexibil“, a explicat Ruxandra Stoian, director Servicii de Consultanţă în Resurse Umane, PricewaterhouseCoopers România. La nivel general, tinerii absolvenţi se aşteaptă să lucreze în principal la birou, cu un program de lucru regulat, şi să nu-şi schimbe des angajatorul de-a lungul carierei. Studiul arată că unele companii ar trebui să-şi reevalueze strategiile de atragere şi retenţie a tinerilor angajaţi. Absolvenţii români sunt fideli atunci când vine vorba de serviciul lor. Potrivit studiului „Generaţia mileniului la locul de

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale 2025. Lidera POT, Anamaria Gavrilă și fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, aşteptaţi la BEC

HotNews acum 2 ore
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, notează Agerpres. Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 4 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Cod galben de vânt puternic

Tribuna acum 13 minute
Patru localități din județul Sibiu se află sub avertizare cod galben de vânt puternic. În aceste zone viteza vântului va atinge la rafală 70 km/h. Administrația Națională de Meteorologie a emis în această dimineață o avertizare cod galben de vânt pu

Nouă pană de curent generalizată în Cuba, a patra în ultimele şase luni

News.ro acum 4 ore
O nouă pană de curent de amploare, a patra în mai puţin de şase luni, a afectat Cuba vineri seara din cauza prăbuşirii sistemului naţional de electricitate învechit al ţării, relatează AFP. În jurul orei 20.15 vineri seară (00.15 GMT sâmbătă), ”o pa

Keir Starmer l-a acuzat pe Putin că „nu ia pacea în serios”. Premierul britanic organizează sâmbătă un summit prin videoconferinţă la care participă şi Ilie Bolojan

News.ro acum 3 ore
Premierul britanic Keir Starmer l-a acuzat, vineri, pe preşedintele rus Vladimir Putin că „nu ia pacea în serios”, după ce Moscova şi-a exprimat rezervele faţă de armistiţiul cu Ucraina propus de Statele Unite. „Dispreţul total al Kremlinului faţă d

Trump recunoaște că a fost „puțin sarcastic” când a promis că va opri repede războiul din Ucraina

Mediafax acum 2 ore
Declarația a venit în cadrul unui interviu pentru emisiunea de televiziune „Full Measure”, în contextul în care, la 54 de zile de la începerea celui de-al doilea mandat al său, administrația Trump încă încearcă să medieze o soluție pentru încheierea

Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la noi acuzaţii

News.ro acum 2 ore
Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la un cap de acuzare modificat care include noi acuzaţii de muncă forţată, relatează BBC. Actul de acuzare suplimentar susţine că mogulul rap şi-a forţat angajaţii să muncească multe ore sub ameninţarea unor dau

Horoscop pentru sâmbătă, 15 martie 2025. Întâlniri și dialoguri se conturează pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Datorita banilor sunt posibile discutii aprinse in relatiile parteneriale, atat sambata cat si duminica. Se pare ca veniturile tale, fie stii numai tu de ele, fie fluctueaza atat de mult, incat apar neplaceri serioase in cheltuielile comune c

SUA intenţionează să impună restricţii de călătorie cetăţenilor din mai multe ţări. Pe listă, Coreea de Nord, Iran și Belarus

HotNews acum o ora
Un oficial american care a vorbit cu presa sub protecția anonimatului a declarat că administraţia Trump ia în considerare introducerea unor restricţii de călătorie pentru cetăţenii anumitor ţări. Potrivit unui memoriu intern obţinut de Reuters, pe l

JD Vance spune că Elon Musk a făcut greşeli la conducerea DOGE / Miliardarul a plecat cu Trump la Mar-a-Lago VIDEO

HotNews acum o ora
Vicepreşedintele JD Vance a declarat, vineri, că Elon Musk a făcut unele greşeli la conducerea Departamentului pentru eficienţă guvernamentală (DOGE), care acţionează pentru a reduce apartul federal, notează News.ro. „Elon însuşi a spus că uneori fa

Vremea

București
acum

17°
sâm.

15°/25°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

14°
sâm.

12°/23°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

15°
sâm.

12°/17°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°