Un braşovean imobilizat într-un scaun cu rotile era capul unei reţele de proxeneţi care opera în mai multe ţări. Mihai Ioan îşi coordona activitatea din oraşul Alicante, Spania. Potrivit anchetatorilor, bărbatul, poreclit Nuţu, a plecat din Braşov în anul 2003 şi venea foarte rar în România. Braşoveanul a reuşit acolo să coopteze mai mulţi membri, spanioli şi români. Reţeaua obliga tinere de peste 17 ani să se prostitueze. Era foarte bine organizată, iar handicapul locomotor de care suferă Mihai Ioan nu l-a împiedicat să îşi deruleze afacerile.
Ajutat din Săcele
Nuţu era ajutat de un bărbat de 36 de ani din Săcele, poreclit Ciocârdel. Acesta asigura protecţia fetelor. Ceilalţi patru membri ai reţelei, R.I., de 40 de ani, zis Corcodel, M.M.O., 45 de ani, S.G., 40 de ani, zis Vijai şi M.M.D., 28 de ani, poreclit Manu, toţi din Săcele, racolau victimele, din judeţele Braşov, Dâmboviţa, Vaslui şi municipiul Bucureşti. Modul de operare era cât se poate de simplu. Aceştia le promiteau fetelor locuri de muncă în Spania ca menajere sau dame de companie în diverse localuri, unde li se spunea că trebuie doar să convingă clientul să facă o consumaţie cât mai mare. Numai că, o dată ajunse acolo, victimele erau obligate să se prostitueze, prin utilizarea violenţei. În Spania, oraşele alese de traficanţi erau Alicante, Murcia şi Valencia, iar în Italia, fetele erau plasate în localuri din Rimini şi Bergamo.
27.000 de euro din prostituţie
Timp de trei ani, activitatea le-a mers foarte bine. În perioada mai 2004-august 2006, timp în care anchetatorii au putut proba infracţiunile, aceştia au câştigat de pe urma fetelor între 3.000 şi 27.000 de euro, sumă stabilită cu aproximaţie din declaraţiile celor nouă victime în cazul cărora s-a putut proba traficul de persoane, anchetatorii bănuind că sunt mult mai multe fete obligate să se prostitueze. La începu