Simona SORA, Regăsirea intimităţii. Corpul în proza românească interbelică şi postdecembristă, Editura Cartea Românească, Colecţia „Critică. Istorie literară“, Bucureşti, 2008, 296 p. Simona Sora a intrat în cîmpul cronicii literare destul de tîrziu, după un stagiu elveţian care a lăsat urme consistente în formaţia sa, iar întîrzierea debutului ei editorial în critică pare motivată de un scrupul perfecţionist. Avînd la bază o teză de doctorat (coordonator: Eugen Negrici) rescrisă ca eseu, Regăsirea intimităţii... este o veritabilă carte de identitate. Faptul că a ales să exploreze un domeniu „în aerul timpului“ (i.e. intimitatea literară şi corporalitatea), dar puţin şi nesistematic studiat în România ţine de preocupări sedimentate în timp. Paginile confesive din Tovarăşe de drum… dezvăluie ceva din rădăcinile interesului său pentru relaţia dintre corporalitate şi lectură. Scrie Simona Sora: „Felul în care corpul sufletesc a irumpt în literatura română interbelică seamănă, la nivelul pînzei freatice, cu felul în care corpul jupuit, exuviat, rizomat al (post) modernităţii a înlocuit corpul gri-uniformizat sau amputat din literatura anterioară. […] Aceasta e, în fond, miza «regăsirii intimităţii»: […] o surfare a «modernităţii solide» din alte vremuri şi o submersie în «modernitatea fluidă» a timpurilor noastre“. Prin „surfări“ sau „imersiuni“ pluridisciplinare (de la filozofie şi psihanaliză la sociologie şi istoria mentalităţilor, de la fenomenologie şi hermeneutică la estetica receptării şi teoria lecturii, de la teologie la studiile culturale) autoarea îşi propune să elaboreze o teorie a intimităţii psiho-corporalizante în literatură oferind, totodată, o listă de opţiuni în cîmpul prozei autohtone. Mai precis, al romanului interbelic şi al celui postmodern, surprinse în funcţie de două borne ale apogeului: 1933, respectiv 1989. Astfel, unor titluri ca Drumu