Peste 800 de persoane blochează astăzi Calea Victoriei, între orele 12.00 şi 15.00, din Piaţa Victoriei până la Podul Izvor. Oamenii manifestează împotriva triplării taxei auto pentru poluare. Traseul protestatarilor începe din Piaţa Victoriei şi se termină în zona Izvor. Traficul din Capitală este astăzi îngreunat atât de venirea manifestanţilor, cât şi de marşul acestora. Poliţiştii avertizează că, astfel, intrările în Bucureşti vor fi aglomerate încă de la primele ore ale dimineţii, în timp ce zona centrală va fi blocată de protestul pentru care sute de nemulţumiţi vin din toată ţara. Cei din afara Bucureştiului au anunţat că se vor deplasa spre Capitală cu maşinile personale sau cu microbuze.
Mitingul celor care care vor manifesta împotriva triplării taxei auto a fost aprobat marţi de către Primăria Municipiului Bucureşti, prin comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice.
Potrivit acestei autorizaţii, marşul se va desfăşura astăzi, între orele 11.30 şi 15.00, şi va cuprinde traseul Piaţa Victoriei - Calea Victoriei - Piaţa Naţiunile Unite - Bulevardul Naţiunile Unite - Parc Izvor. Potrivit edililor, deplasarea protestatarilor se va face numai pe banda întâi de circulaţie. După terminarea mitingului, participanţii veniţi din provincie se vor urca în microbuzele care vor fi parcate pe Bulevardul Libertăţii.
Azi, mitingul e autorizat
Marşul vine după protestul de sâmbătă din Bucureşti, neautorizat, când toţi cei aflaţi în Piaţa Victoriei, inclusiv iniţiatorii, au fost sancţionaţi.
Cei mai mulţi dintre nemulţumiţi au fost opriţi de poliţişti la intrarea în Capitală, agenţii invocând limitarea accesului în zona Guvernului. Cei mai afectaţi de această taxă sunt românii care şi-au făcut credite la bănci pentru maşinile deja cumpărate.
„Va fi marş pietonal” @N_