Michel Houellebecq, Bernard-Henri LévY, Ennemis publics, Flammarion, Grasset & Fasquelle, Paris, 2008, 336 p. Bernard-Henri Lévy povesteşte, la începutul schimbului de corespondenţă cu Michel Houellebecq, că ideea de a face acest lucru le-a venit într-o seară, pe cînd cinau împreună la restaurant. Cei doi nu se cunoşteau prea bine – şi nici pe parcursul corespondenţei care a durat din ianuarie pînă în iulie 2008 –, însă asta nu i-a împiedicat, ca orice francezi care se respectă, să ia de cîteva ori masa împreună. Locul ideal în care convivialitatea dezleagă limbile: urmează un schimb susţinut de scrisori pe parcursul a şase luni, în iulie deja lucrurile se precipită, cu regret, de altfel, deoarece cartea trebuie trimisă la tipar. Nu s-ar putea spune, în fond, că avem de-a face, în cazul celor două controversate figuri mediatice, cu o găselniţă neaşteptată, căci genul corespondenţei – ca şi masa convivială –, e, aşa-zicînd, implicit culturii franceze. Virtuozitatea stilistică, curtoazia retorică în schimbul de scrisori (probabil, sub formă electronică, de data asta) sînt ca o masă bună, în care savoarea se împleteşte cu proaspăta descoperire. Dar, ah!, în cazul cărţii lui Houellebecq şi BHL, pactul care-i leagă vreme de şase luni nu e atît convivial, cît comercial, şi provocator: nu ştim precis dacă ideea corespondenţei le-a venit lor la restaurant, sau celor de la Editura Flammarion..., editură care, scontînd un remarcabil succes de piaţă, s-a asociat cu Grasset (editura unde BHL a lucrat în anii ’70 şi unde i s-au publicat cărţile) pentru a scoate peste 100.000 de exemplare din faimoasa carte (de peste 300 de pagini; se pare că şi onorariile celor doi sînt considerabile). Presa a vuit, cum era de aşteptat – mai ales că, spre deosebire de prudentul BHL, Houellebecq nu se sfieşte să dea nume de jurnalişti care l-au „denigrat“ în articole şi biografii improviza