Cei 2.500 de angajaţi de pe şantierul Autostrăzii Transilvania au intrat de astăzi în concediu de odihnă pe perioada sărbătorilor de iarnă.
Ei îşi vor relua activitatea din 5 ianuarie 2009 să reia activitatea, în cazul în care conducerea companiei Bechtel nu va trece la concedieri colective.
Nicolae Feneşan, secretar regional în cadrul Federaţiei Generale a Sindicatelor Familia, a declarat că negocierile cu conducerea Bechtel, constructorul autostrăzii, nu s-au soldat cu niciun rezultat. „Am avut joi o negociere cu conducerea Bechtel legată de concedierile colective preconizate. Noi am arătat că această concediere încalcă procedura legală şi am cerut să ni se arate motivele reale, dar nu am primit răspuns”, a spus Feneşan, citat de Mediafax..
Potrivit lui Feneşan. sindicaliştii au cerut şi un punct de vedere de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) privind datoriile invocate de conducerea Bechtel, dar nici de aici nu s-a primit vreo adresă.
„Pe perioada concediului de odihnă al angajaţilor, noi pregătim un plan de acţiune, în cazul în care conducerea Bechtel va trece la concedierea colectivă a celor 2.300 de angajaţi. Vom avea discuţii cu AJOFM şi ITM şi vom contesta decizia de concediere”, a spus Nicolae Feneşan.