Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Voiculescu, ales vicepresedinte la Senat

Publicat in Romania Libera, vineri 19 decembrie 2008 ·

Dan Voiculescu a fost ales vipresedinte la Senat in ciuda nemultumirilor legate de propunerea Aliantei PSD+PC. Dan Voiculescu (PSD+PC), Alexandru Peres (PDL), Crin Antonescu (PNL) si Anca Boagiu (PDL) au fost alesi vicepresedinti ai Senatului cu 83 voturi pentru si doua impotriva.

Surse parlamentare au precizat, pentru NewsIn, ca democrat-liberalii au contestat numirea liderului PC Dan Voiculescu drept candidat pentru postul de vicepresedinte al Senatului. "Am inteles ca l-au pus pe Nastase la Camera. Daca Monica Macovei este indezirabila, desi este femeia anului in Europa, de ce Voiculescu ar fi dezirabil?!", s-au revoltat liderii democrat-liberali.

In urma cu mai bine de doua ore, senatorii democrat-liberali au cerut pauza de consultari in interiorul grupului, pentru zece minute, aceasta imediat dupa ce a fost ales Mircea Geoana drept presedinte al Senatului. Plenul ar fi trebuit sa continue cu votarea echipei de conducere a Senatului - patru vicepresedinti, patru chestori si patru secretari, distributi partidelor conform negocierilor politice si al algoritmului. In jurul orei 19.15, membrii grupului PD-L din Senat s-au intors la lucrari.

'Dan Voiculescu a devenit "marul discordiei" dintre PSD si PD-L odata cu desemnarea sa drept vicepresedinte al Senatului. Potrivit intelegerii dintre PSDsPC si PD-L, PSD preia sefia Senatului, PD-L pe cea a Camerei Deputatilor. Drept urmare, la Senat presedinte este Mircea Geoana, astfel ca Alianta PSDsPC mai are dreptul doar la un vicepresedinte, din cei patru cati exista in conducere. In sedinta de grup de astazi dimineata, senatorii PSDsPC l-au nominalizat pe Dan Voiculescu pentru aceasta functie.

Se pare ca decizia a starnit nemultumiri inclusiv in randul social-democratilor, deoarece Miron Mitrea si-ar fi dorit pentru el pozitia de vicepresedinte al Senatului. S-a explicat insa ca p

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC a validat candidatura lui Victor Ponta

Ziua Constanta acum 43 minute
A fost validată de Biroul Electoral Central candidatura fostului premier Victor Ponta a fost validată de Biroul Electoral Central. Singurele voturi împotriva au fost ale reprezentanților AUR și POT, potrivit stiripesurse.ro. Victor Ponta a declarat

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 17 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum 37 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Șeful NATO consideră că ar trebui restabilite relațiile cu Rusia după războiul din Ucraina

HotNews acum 34 minute
Europa și Statele Unite ar trebui, după ce se încheie luptele în Ucraina, să își normalizeze în cele din urmă relațiile cu Rusia, a declarat secretarul general al NATO, Mark Rutte, potrivit Politico. „Este normal cumva pentru Europa, pas cu pas, dac

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum 36 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

George Simion se plânge că e ținta sistemului: „Vor să mă elimine din cursă cu înregistrări false”

Adevarul acum o ora
Liderul AUR George Simion a reacționat la acuzațiile privind validitatea semnăturilor strânse pentru depunerea candidaturii, spunând că sunt atacuri pentru a fi eliminat din cursă.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°