Intre expresiile care desemnează forme mai mult sau mai puţin grave de nebunie - folosite de obicei ca acuzaţii aduse altora pentru orice deviere de la presupusa normalitate şi raţionalitate - formula (a fi) într-o ureche nu este tocmai transparentă. Desigur, ea sugerează un defect, o asimetrie, o anormalitate, a cărei legătură cu devierea mentală nu e însă imediat vizibilă. Jocul de cuvinte bazat pe oscilaţia între lectura figurată şi cea literală a expresiei a acţionat pe vremea comunismului, prin anii '80, când retragerea fotografiilor-tip cu Ceauşescu în semi-profil, etalate pe toţi pereţii instituţiilor de stat, era explicată (de un zvon subversiv) prin nevoia de a contracara glumele pe tema celui "într-o ureche". O însemnare dintr-un articol al lui Mircea Cărtărescu confirmă circulaţia acestei formule: "Cât timp am predat la o şcoală generală (între 1980 şi 1989), în clase nu se afla, fireşte, decât portretul Tovarăşului, deasupra tablei, mai întâi cel Ťîntr-o urecheť, apoi cel la care se vedeau ambele urechi, plus o cravată argintie" (Despre icoanele din şcoli, în Jurnalul Naţional, 19.12.2006). Şi alte amintiri evocă funcţionarea defulatorie a echivocului lingvistic: "Apoi a fost celebra fotografie într-o ureche" (intervenţie a Corinei Şuteu, într-un dialog despre poezie, pe site-ul revistei Cuvântul); "acea poză a ŤConducătoruluiť avea să fie peste cîţiva ani înlocuită din toate contextele oficiale, deoarece se spunea că e Ťîntr-o urecheť" (textier.blogspot.com, blogul lui Florin Dumitrescu) etc.

În Dicţionarul limbii române (DLR, tomul XII, partea a II-a, Litera U, 2002), expresia a fi (cam) într-o ureche sau pe-o ureche "a fi lipsit de raţiune, a fi cam nebun" apare ca atestată mai întâi la Budai Deleanu şi Anton Pann. În Lexiconul de la Buda (1826), formula întru o ureche avea explicaţia "nebunatec"; în Dicţionarul etimologic al lui Cihac (1