În plină criză financiară şi mondială, Moş Crăciun vine negreşit, prin nămeţi, cu sania plină de jucării, dulciuri şi alte minunăţii. De ce nu ar veni Moşul şi cu ceva asistenţi maternali în desagă? Copiii abandonaţi ai Craiovei au nevoie de ei.Camera nu e mare. Dar suficient de spaţioasă încât să adăpostească o adevărată lume a poveştilor pentru prichindei: un pat cu grilaje la ambele capete, vopsit galben-pai şi îmbrăcat în lenjerie multicoloră, cu imprimeuri din lumea desenelor animate; altul vizavi, la fel de colorat, dar poate un pic mai serios, adică potrivit celor trei anişori pe care îi are acum micuţa „locatară“; un dulap covârşit de mulţimea jucăriilor şi a maimuţoilor; o oliţă-scăunel roz şi ademenitoare, aşezată la căldură, lângă sobă; cei şapte pitici înconjurând-o, jucăuşi, pe peretele verde, pe Albă ca Zăpada; beteală şi globuleţe atârnate acolo unde a mai rămas vreun spaţiu ferit de invazia jucăriilor şi a păpuşilor. Iar pe mocheta cu model pentru copii, desigur, nişte bucle blonde se apleacă neastâmpărate peste o carte de colorat. „Desenez“, vorbeşte fetiţa în vârful limbii, dându-şi importanţă. „Copaci şi flori, pentru că îmi plac cel mai mult“. Încearcă să se concentreze asupra imaginilor, dar aparatul de fotografiat îi distrage atenţia şi tot trage cu ochiul spre el. În cele din urmă, se ridică nerăbdătoare şi o zbugheşte spre femeia care o urmăreşte protector dintr-un colţ al camerei. „Mami, mami, să spun poezia pe care am învăţat-o pentru serbare?“, o întreabă peltic şi răsfăţat. Femeia o îmbrăţişează frenetic şi îi răspunde râzând: „Cum să nu, păpuşa lu’ mami, cum să nu! Hai, te ajută şi mami!“. Aşezate una în faţa celeilalte, cele două încep să interpreteze la unison versurile recitate de prichinduţă: „Bate vântul frunzele, / Se-nvârtesc moriştile, / Rândunica aşa zboară, / Iar eu trag zmeul de sfoară...“. „Lorena e o minunăţie de copil!