În urmă cu un deceniu, “criza” bântuia cu violenţă culoarele Casei Albe, ridicând barierele curiozităţii în faţa celui mai mare scandal sexual care se abătuse vreodată asupra instituţiei prezidenţiale americane.
În 1998, “criza” avea cu totul alte dimensiuni decât astăzi. Finanţele stăteau bine, bursele duduiau, însă un bărbat aflat la vârsta a doua trecea prin criza specifică. Întâmplător, pe bărbat îl chema Bill Clinton, iar “acasă” însemna pentru el un anume Birou Oval plasat în aripa vestică a celui mai cunoscut imobil de pe teritoriul Statelor Unite.
Istoria a clasat simplu dosarul – “Afacerea Lewinsky”, presa a vuit câteva luni cu detalii picante despre aventurile extraconjugale ale “marelui Bill”, iar românii au râs cu poftă într-un 1998 în care Evenimentul Zilei le-a oferit “minut cu minut” partea umană a unui vis aflat încă la cote maxime acum un deceniu – visul american.
Singur împotriva tuturor
Începem cu sfârşitul. Pe 19 decembrie 1998, Camera reprezentanţilor din Congresul american a decis trimiterea lui Bill Clinton în faţa Senatului, pentru a fi judecat de sperjur, obstrucţionare a justiţiei şi abuz de putere. Americanii numesc asta “impeachment”, iar Clinton era abia al doilea prezidenţiabil din istoria ţării care intra sub incidenţa procedurii (primul fusese Andrew Johnson, în 1868). În cele din urmă, acuzatul va fi achitat în februarie 1999, cam în aceeaşi periodă în care România îşi juca şi ea propriile scenete politico-sexuale, cu Emil Constantinescu, Rona Hartner şi Corneliu Vadim Tudor în rolurile principale ale unei comedii memorabile.
“Pentru a nu fi acuzat de adulter, Clinton le propunea subalternelor câte o partidă de sex oral”, scria EVZ în ianuarie 1998, la începutul unui scandal complicat ce avea să performeze mediatic pe tot parcursul anului. În România, Mircea Ciumara lovea cu sânge
