Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hamlet, lăsat fără cuvinte pe scenă

Publicat in Adevarul, vineri 19 decembrie 2008 ·

Trupa teatrului spaniol “Lliure” realizează un prolog la piesa lui Shakespeare, doar prin intermediul dansului, gestului şi muzicii. Teatrul Naţional din Bucureşti găzduieşte sâmbătă şi duminică un spectacol ieşit din comun: „Casa Europeană, prologul lui Hamlet fără cuvinte“. Piesa scrisă şi regizată de spaniolul Àlex Rigola are două reprezentaţii la Sala Mare, pe 20 şi 21 decembrie, de la ora 19.00 şi închide Festivalul Uniunii Teatrelor Europene, desfăşurat la Bucureşti şi la Cluj.

Spectacolul unuia dintre cele mai importante teatre din Catalonia, Teatre Lliure, combină mijloacele teatrului clasic şi contemporan cu dansul modern şi muzica.

Scenografie impresionantă

Àlex Rigola, director al Teatrului din 2003, este considerat a fi unul dintre cei mai importanţi regizori europeni, fiind obişnuit cu marile texte ale clasicilor. El şi-a montat spectacolele pornind de la operele lui Euripide, Shakespeare, David Mamet, Franz Kafka. Reprezentaţia de la Teatrul Naţional uluieşte prin decorul în care se ţes destinele personajelor, un bloc de trei etaje, fără ziduri exterioare, care îi dă spectatorului şansa să vadă tot ce se întâmplă în fiecare cameră. Poveştile din interior îşi consumă simultan resursele de surpriză.

Inexistente în spectacol, cuvintele sunt înlocuite de gest, mimică şi emoţia transmisă de muzică. Deşi publicul îi va recunoaşte dintr-o privire pe Hamlet, Horaţio, Ofelia, Laertes, Gertrude, poveştile lor sunt cele ale oamenilor de azi, măcinaţi de propriile revolte şi care se simt trădaţi, nefericiţi şi chiar prinşi pe picior greşit de marile jocuri politice care îi folosesc pe post de pioni de sacrificiu.

Piesa este un prolog, o introducere în opera lui Shakes­peare şi arată ce s-a întâmplat cu câteva momente înainte ca marea tragedie, aşa cum o ştim, să înceapă.

Un exerc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum o ora
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 48 minute
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 5 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 5 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 3 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare din procesul lui Vlad Pascu, a fost suspendată a doua oară pentru abateri disciplinare

HotNews acum 2 ore
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, care a judecat inițial dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, pentru o perioad

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum o ora
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum o ora
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Lasconi: Am fost surprinsă de rezultatul alegerilor

Mediafax acum 45 minute
„Nu avem în fruntea SRI de mai bine de un an un şef, iar SRI, practic, se ocupă de securitatea cibernetică. Şi noi avem o grămadă de creiere minunate în ţara asta, care doar cu asta se ocupă, IT, soft. Nu se poate să nu-ţi dai seama că se întâmple c

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°