Poetul Mircea Dinescu a pus la cale astăzi o mostră modernă de hedonism, gâdilând simţurile vizuale, olfactive şi papilele gustative ale invitaţilor săi la inaugurarea galeriei „Port Cetate” din centrul Craiovei. „Dintotdeauna arta s-a îmbinat cu vinul. Marii artişti au mai tras câte un păhărel, nu e niciun secret. Vinul îţi aduce inspiraţie”, a explicat poetul de ce a ales să şteargă orice barieră dintre pinacoteca şi galeria sa de artă, adăpostite sub acelaşi acoperiş.
Tablourile agăţate din abundenţă pe pereţii albi ai galeriei „Port Cetate” sunt opere de artă digitală strânse din toate colţurile lumii de către fiica poetului, Irina, alături de Silvana Bratu.
Cele două au inaugurat o galerie de artă digitală în Bucureşti, afirmând că este singura de acest gen din estul Europei. „Am hotărât să deschidem o filială şi la Craiova. Considerăm arta digitală o componentă importantă a artei contemporane.
Sunt aici expuşi, alături de români, artişti japonezi, din alte ţări ale Europei, dar şi de pe alte continente”, a spus Silvana Bratu. Operele viu colorate, fantastice, expresive, pot fi cumpărate de colecţionarii de artă. Sărmăluţe de gâscă fierte în vin şi alte bunătăţi În pinacotecă sunt strânse vinuri din 12 soiuri de struguri recoltaţi din plantaţia de 100 de hectare a poetului, a doua ca întindere din Oltenia. „I-am dat odată un pahar domnului Laszlo Borbely şi mai pe seară am vorbit cu el. Mi-a spus aşa: "Ce-ai pus în vinul ăsta? Că după ce l-am băut m-am simţit mai frumos şi mai deştept". Mi-a plăcut treaba asta şi am pus-o pe etichetă”, a explicat Dinescu. Invitaţii săi de seamă, primarul Craiovei, Antonie Solomon şi preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, au fost rugaţi, alături de ceilalţi oaspeţi, să deguste câteva bunătăţi gastronomice româneşti de excepţie, cu ocazia inaugurării.
„Vă i