Starea de sat fara caini pe care o resimtim atunci cand ne intrebam unde sunt legile care protejeaza mediul si orizontul estetic public din Romania creeaza o falsa impresie de derizoriu legata de exigentele de marketing si de ideea de comert cu produse culturale specifice zilei de azi.
Cu alte cuvinte, acrediteaza in domeniul cultural cel putin, falsul binom conform caruia comercialul este egal cu lipsa aproape obligatorie de continut. Ca preocuparea, chiar cultul pentru forma in actul cultural nu sunt de fapt altceva decat forme de ispita ale superficialului. Asta pentru cei "avizati". Pentru cei care nu au nici macar habar ce inseamna cuvantul, lucrurile sunt - in aparenta doar - mult mai simple, pentru ca trebuie sa faca fata unui alt tip de consecinte ale nediferentierii dintre ambalaj si substanta.
Nu este neaparat necesar ca toti tinerii din lume sa fie dupa chipul si asemanarea intelectuala a celor din ansamblul cameral Raro si nici sa concretizeze prin ceva palpabil rodul ideilor si al modului lor de a vedea si intelege ceea ce ii inconjoara. Cu toate acestea, Canti drammatici - titlul albumului editat la casa germana de discuri Solo Musica - poate constitui o lectie importanta pentru cei ce traiesc mai mult sau mai putin alaturi de viata culturala.
Intr-o tinuta grafica impecabila din punctul de vedere al coerentei ideii (aspectul tehnic fiind de la sine inteles), albumul Canti drammatici instaleaza de la primul contact primatul atmosferei, al senzorialului. Un produs comercial, gandit in amanunt sa atraga si sa incite potentialul cumparator-ascultator catre o tema serioasa, grava poate, cu siguranta introspectiva si totusi fascinanta.
Privirea prin care cream inefabila si totusi atat de personala legatura cu natura, acea vedere in noi insine, in relatia cu divinul mistic si natural deopotriva, sunt ideile pe care ansamblul R