Cam asa s-ar putea rezuma ideea de la care porneste acest nou film-catastrofa, de fapt un remake al clasicului omonim al lui Robert Wise, din 1951, foarte bine plasat insa in 2008, in contextul panicard al unei virtuale apocalipse declansate de iresponsabilitatea pamantenilor. De data aceasta, actul punitiv vine din partea unui extraterestru sosit pe Terra nu pentru a o distruge, ci pentru a colecta mostre de viata si a scapa planeta de cel mai mare pericol care o ameninta: oamenii. Dincolo de consistenta sau inconsistenta acestui pretext, care poate cadea lesne in derizoriu, parafrazand o replica mult prizata - "Frumoasa planeta, pacat ca e locuita", pare sa exclame Klaatu, extraterestrul picat pe Pamant si ajuns drept intr-o baza militara a SUA, unde e luat la intrebari chiar de secretarul de stat in probleme de aparare (Kathy Bates in forma, ca intotdeauna, dar lipsita de partitura pe care ar merita-o) -, filmul are un mesaj slab sustinut si adus in scena, intr-o avalansa de efecte speciale lipsita de orice emotie sau suspans. Intr-o succesiune de evenimente care lasa de dorit la capitolele coerenta, logica ori miza narativa, actiunea se rezuma la un plan de distrugere a planetei prin intermediul unor sfere uriase, distructive, distribuite pe toata planeta, pe care o forta nevazuta le activeaza simultan, pornind prapadul asupra muritorilor. In plus, un colos metalic cu puteri nelimitate ameninta sa finalizeze fara efort si - evident - fara ezitare distrugerea. Singurul care poate opri totul este Klaatu, dar numai dupa ce o frumoasa doctorita care refuza sa-l dopeze pentru interogatoriu ii arata, alaturi de baietelul ei vitreg, partea luminoasa si nobila a acestor fiinte stranii pentru el care sunt muritorii. Minusul fundamental al filmului este ca nu exploateaza mai deloc aceasta miza destul de ofertanta (mult mai inspirat folosita in filmul original),