* Cadouri pentru ascultătorii ProFM
Spiritul sărbătorilor se face simţit deja, astfel că peste tot îşi fac “datoria” colindătorii. Ca în fiecare an, ProFM ţine la obiceiuri şi tradiţii, iar în ajunul Sfintei Sărbători va trimite la colindat o echipă de vedete-vestitori: DJ-ul George Vintilă, Anda Adam şi Marius Nedelcu, fost component al trupei Akcent.
Spre deosebire de ceilalţi colindători, urătorii ProFM vor cânta în faţa a 3 ascultători care vor suna, până pe 22 decembrie, la numărul 021.252.26.42 (tarif normal) şi vor povesti cum îi vor aştepta pe colindătorii VIP în seara de Ajun.
Ascultătorii cu cele mai trăsnite oferte îşi vor delecta urechile, pe 23 decembrie, cu un “remake” al unui colind tradiţional, special adaptat la situaţie. Mai mult, pe lângă urări, George, Anda şi Marius le vor aduce gazdelor cadouri din partea Moşului. (D.P.)