Primaria municipiului s-a incarcat, pe final de an, cu o cheltuiala de circa 2 milioane RON (20 de miliarde de lei vechi), reprezentind datorii catre salariati. Mai exact, este vorba despre contravaloarea platii a 25% din salariul de baza al fiecarui angajat, sporul de dispozitiv, care nu a fost acordat din anul 2005 pina in prezent, drept pe care functionarii publici l-au cistigat in justitie. Primarul municipiului, Aurel Simionescu, a precizat ca suma este mult prea mare ca sa poata fi acordata intr-o singura transa tuturor angajatilor si a inceput discutiile cu sindicatul, pentru a stabili o esalonare pe circa doi ani. Simionescu a explicat ca, la aceasta data, nu se poate spune cu certitudine daca se vor putea lichida restantele anul viitor, dat fiind ca inca nu se cunoaste bugetul Primariei pe 2009, dar, in principiu, stiut fiind ca sintem la inceput de criza economica, este de banuit ca acesta va fi unul auster: "Am discutat cu cei de la sindicat, o sa le dam acum o parte, nu stim exact cit, pentru ca trebuie sa vedem rectificarea de buget, sa vedem de ce bani mai dispunem, cu ce raminem pe zona de personal. In principiu, am stabilit ca va exista o esalonare pe doi ani, in conditiile in care vom da o parte din sume acum si vom vedea in ce masura vom putea acoperi restul anul viitor, daca putem lichida restantele. Avem acum de aprobat si noua organigrama, ea este generoasa, dar nu vom putea incadra oameni pe toate posturile, o avem in aceasta forma ca sa ne miscam, daca e ceva de realizat".
Secretarul sindicatului functionarilor publici din Primarie, Romeo Rascanu, ne-a confirmat ieri ca au inceput negocierile cu conducerea institutiei pentru plata restantelor si ca, de principiu, s-a convenit asupra unui termen maxim de doi ani, in care sa se achite intreaga suma, in functie si de bugetul aprobat anul viitor.
Primaria municipiului s-a incarcat,